Clădirea istorică din Brașov care scindează Consiliul Local. Ce interese sunt la mijloc

Sursa foto: Ioan Buciumar

Consilierii locali PNL și PSD din Brașov doresc cumpărarea unei clădiri în care este posibil să se fi scris imnul național al României. Colegii lor din USR spun că nu pot cumpăra clădirea dacă nu sunt siguri de acest fapt istoric.

O clădire istorică împarte consilierii locali brașoveni în două tabere: cei care vor să accepte oferta de a cumpăra clădirea cu un milion și jumătate de euro și cei care se opun. Este vorba despre o clădire de pe strada Castelului, din Centrul Istoric al Brașovului, în care a locuit Andrei Mureșianu în ultima parte a vieții sale.

Așa cum se cunoaște, Andrei Mureșianu este cel care a scris versurile Imnului României, „Deșteaptă-te, Române!”, pe o melodie bisericească mai veche, „Din sânul maicii mele”. Dacă poetul locuia în acea casă în momentul în care a scris versurile „Marseillezei românești”, cum a mai fost numit imnul nostru, nu se poate preciza.

Cu toate acestea, când președintele unei companii imobiliare care deținea clădirea, Eduard Uzunov, le-a propus consilierilor locali să le vândă edificiul în schimbul a 1,5 milioane de euro, aleșii liberali și social democrați au declarat imediat că este o ofertă care nu poate fi refuzată, deoarece importanța clădirii este una foarte mare.

Liberalii și social-democrații vor casa

Unul dintre cei mai vocali în susținerea cumpărării imobilului de către municipalitate a fost consilierul local PSD Marius Potea. „Mi se pare aberant să susțineți că nu trebuie cumpărată o casă sau un monument istoric!”, a acuzat Potea, avocat de profesie.

Există o adresă din partea Ministerului Culturii legat de acest imobil pe care dumneavoastră nu-l considerați monument istoric, prin care Ministerul Culturii transmite că Statul Român, prin Direcția Județeană pentru Cultură Brașov, nu-și exercită dreptul de preemțiune pentru achiziția acestui imobil și ne solicită nouă să ne îneplinim obligațiile prevăzute de legislație privind protecția monumentelor istorice”, a spus consilierul liberal Pamela Diaconu, în asentiment cu colegii PSD.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL