O româncă a trecut prin clipe de coșmar în Serbia după ce a fost săltată de mai mulți bărbați de la hotelul unde era cazată. Aceștia s-au prezentat ca fiind polițiști, dar nu aveau uniformă și au dus-o la o secție de poliție unde au ținut-o ore în șir fără să-i dea vreun motiv. La final a fost anunțată că are 24 de ore să părăsească țara, și că timp de un an este persoană non-grata în Serbia. Aceeași măsură dură au primit-o și colegii ei, reprezentanți ai unor ONG-uri din toată Europa, alături de care femeia participa la o întâlnire cu privire la integrarea pe piața muncii a persoanelor defavorizate.
După ce a revenit în țară femeia a cerut sprijin autorităților. Ministerul de Externe a anunțat oficial că Serbia a invocat o problemă de securitate națională și de aceea a săltat tot grupul unde era românca. MAE a cerut explicații pe cale diplomatică, iar femeia a povestit în exclusivitate pentru Digi24 coșmarul prin care a trecut.
„Două zile a durat evenimentul, 20 și 21 ianuarie, luni și marți. La acest atelier au fost undeva la 20 de persoane. Țările participante au fost Austria, Albania, Bosnia, Croația, Slovenia și Cehia.
Ne-am intors la hotel puțin peste miezul nopții, iar în holul hotelului ne-au așteptat acești polițiști de la departamentul pentru străini, ne-au legitimat și ne-au dus la secție. Ne-am urcat în mașinile lor care nu erau neapărat vizibil ale Poliției.
Prima oara am înțeles ideea de a ne legitima, dar apoi la secție ne-au întrebat de ce se întâmplă asta, și nu am primit un răspuns, de ce suntem aici. Am rămas cu întrebarea, nu este clar nici acum.
Am rămas într o sală, păziți de un ofițer, și am așteptat acolo de la 12 noaptea până la 4, cand am părăsit sala. Nu mi s-au pus întrebări legate de scopul pentru care sunt acolo. Mă așteptam să se întâmple ca la un interogatoriu, însă doar mi s-a prezentat o hârtie redactată în limba sârbă, cu caractere chirilice pe care am refuzat să o semnez.
Din câte am înțeles este o descriere a evenimentelor – data, numele meu, datele mele și că trebuie să părăsesc țara în 24 de ore, și că nu pot intra pe teritoriul Serbiei în următoarele 12 luni.
Exista o teamă, vigilență, și faptul că totul era pe fondul oboselii, aveam o senzație de teamă și un stres continuu.
M-am dus acolo, așa ca în Europa, cu ideea de a-mi vedea prietenii, colegii, să învăț lucruri bune pentru societatea românească.
Aș vrea să primesc un răspuns la întrebarea „de ce?”, iar ulterior cred că se vor rezolva lucrurile.”
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News