Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca, a anunțat o investiție de 13,8 milioane euro de la bugetul local pentru modernizarea străzii Valea Chintăului.
„Primăria continuă modernizarea infrastructurii de mobilitate din cartiere. Strada Valea Chintăului este un proiect de investiții ce cuprinde 3,7 km și care va crește calitatea vieții pentru mii de clujeni care locuiesc în această zonă. Am verificat astăzi, alături de dl viceprimar Dan Tarcea și echipa Primăriei, lucrările la această arteră. Investiția se ridică la 68.384.739,92 lei TVA inclus (13,8 milioane euro) și este realizată de la bugetul local. Modernizarea vizează creșterea siguranței pentru pietoni și șoferi, precum și sporirea confortului riveranilor”, declară edilul liberal.
Durata de implementare a investiției, conform anunțului făcut de primarul Emil Boc pe Facebook, e de 18 luni, din care 4 luni proiectare și 14 luni execuție, iar termenul de finalizare este august 2024.
Detaliile tehnice din proiectul pentru reabilitarea străzii Valea Chintăului, pe care le-a dat publicității primarul Clujului, sunt:
- execuție rețea de canalizare pluvială și dren pe partea cu rambleu pe toată lungimea străzii;
- lucrări de consolidare teren cu ziduri de sprijin pe tronsoane;
- execuție canalizație și construirea unei rețele în distribuție de fibră optică;
- relocarea în subteran a rețelelor electrice aeriene;
- execuție rețea iluminat public;
- montat stâlpi noi dotați cu aparate tip LED;
- execuție sistem de semaforizare, marcaje și semnalizare rutieră;
- amenajare 9 stații de autobuz CTP.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News