CNAS propune un pachet de măsuri de suport pentru pacienții arși

Pe agenda lucrărilor executivului și a ministerului de resort se va afla în perioada următoare și un pachet de măsuri inițiate de CNAS pentru a ameliora asistența medicală acordată pacienților cu arsuri.

Acest pachet de măsuri își propune să reducă birocrația și să confere mai mult ajutor celor care au trecut printr-o astfel de traumă. Dintre măsurile pe care Ministerul Sănătății va trebui să le analizeze se află:

1. simplificarea accesului acestor pacienți cu arsuri la servicii de psihoterapie și kinetoterapie.

Prin eliminarea necesității de a obține mai multe recomandări de la medici de familie și psihiatrii și permițând medicilor chirurgi plasticieni care sunt medicii curanți ai pacienților cu arsuri să recomande direct aceste servicii.

2. pacienții cu arsuri să poată beneficia gratuit de dispozitive medicale esențiale pentru recuperarea lor, cum ar fi manșoane, veste compresive, etc.

3. pacienții cu arsuri să poată merge direct la consult în ambulatoriu fără să mai aibă nevoie de trimitere de la medicii de familie.

Măsurile propuse de CNAS se vor afla pe masa Guvernului, la următoarele ședințe ale Executivului, după ce vor fi avizate de Ministerul Sănătății

Potrivit precizărilor făcute de către Andrei Baciu, președintele CNAS:

“Pacienții cu arsuri au nevoie de măsuri concrete, care să îi ajute în lungul drum al recuperării lor. De aceea, am propus simplificarea accesului acestor pacienți la servicii de psihoterapie și kinetoterapie. De asemenea, este necesar ca ei să beneficieze gratuit de dispozitive medicale esențiale pentru recuperarea lor, cum ar fi manșoanele sau vestele compresive. Reglăm inclusiv lucruri mărunte, birocratice, care nu fac altceva decât să apese și mai mult pe umerii acestor pacienți. Ei vor putea merge direct la consult în ambulatoriu fără să mai aibă nevoie de trimitere de la medicii de familie. Cu alte cuvinte, dacă lupta cu boala este inevitabilă, măcar să eliminăm lupta cu sistemul”.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: