Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în cazul femeii care a născut în faţa spitalului din Urziceni, dar şi în urma afirmaţiilor primarului din Urziceni, Constantin Sava, care a făcut referire la faptul că femeia are un handicap şi că e de etnie rromă.
Preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a declarat marţi, pentru News.ro, că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat în acest caz.
“S-a autosesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Va face procedura atât legat de situaţia de la Urziceni, cât şi de declaraţiile primarului de la Urziceni”, a afirmat Csaba Asztalos.
Pacienta, în vârstă de 24 de ani, mamă a altor doi copii, s-a prezentat la spital luni, la ora 05.00 şi, motivând că nu există pentru Obstetrică – Ginecologie medic de gardă, a fost chemată o Ambulanţă pentru a o transporta la alt spital. Un medic chirurg trebuia, însă, să supravegheze acordarea îngrijirii medicale femeii, dar, din verificări, reiese că nici măcar nu a fost însoţită până la ambulanţă. Femeia a născut pe trotuar, în faţa spitalului, asistată de echipajul de pe ambulanţă.
Primarul din Urziceni, Constantin Sava, a afirmat că femeia care a născut pe stradă după ce nu a fost primită în spitalul din localitate ”are un handicap, mă rog, Doamne fereşte, e surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puţin, sau că e de etnie rromă”.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News