Cod galben de ninsori în 11 județe, vineri și sâmbătă. Informare de vreme rea,în cea mai mare parte a țării

Sursa foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenționare Cod galben de ninsori, valabilă până sâmbătă dimineața în zone din 11 județe, precum și o informare de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului, în restul țării.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 29 noiembrie, ora 10:00 – 30 noiembrie, ora 10:00, va fi Cod galben de vreme rea în județele Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Prahova, Sibiu, Vâlcea și Vrancea.

Astfel, în Carpații Meridionali și în Carpații Orientali, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, cantitățile de apă vor fi de 15 – 20 l/mp și se va depune strat de zăpadă local consistent, în general de 15 – 20 cm, scrie Agerpres.

De asemenea, în perioada 28 noiembrie, ora 22:00 – 30 noiembrie, ora 18:00, va fi în vigoare o informare de precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre vest și nord-vest.

Vor fi mai ales ploi, iar în Transilvania și Moldova, în seara zilei de vineri (29 noiembrie) și pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă (29/30 noiembrie), local și ninsori sau lapoviță. Izolat se va depune polei. La munte treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Se vor acumula cantități de precipitații în general de 10 – 20 l/mp, iar cu precădere la munte și în sud, pe arii restrânse, peste 25 – 30 l/mp.

Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40 – 60 km/h. Sâmbătă (30 noiembrie), vântul se va intensifica în sud-vest și sud, unde vor fi viteze de 45 – 55 km/h, iar la altitudini mari în Carpații Meridionali și în Munții Banatului rafalele vor depăși 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: