Cod portocaliu de caniculă în 16 judeţe şi în Capitală, pe parcursul zilei de marţi

Sursa foto: Unsplash

Avem parte de cel mai timpuriu val de caniculă din România. Tot sudul României a fost sub avertizare de caniculă cod galben și portocaliu. 38 de recorduri de temperaturi maxime au fost înregistrate la statiile meteo din sudul tarii, în cea mai călduroasă zi de la începutul anului. Azi va fi și mai rău, anunță meteorologii, vor fi 39 de grade în Dobrogea.

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat până miercuri dimineaţa, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În intervalul 11 iunie, ora 10:00 – 12 iunie, ora 10:00, în zonele vizate de avertizarea meteorologilor se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Codul portocaliu va afecta Capitala şi judeţele Tulcea şi Constanţa (parţial) şi Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Buzău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Olt şi Dolj (integral).

Totodată, în centrul Moldovei şi nordul Olteniei şi pe litoral va fi Cod galben de caniculă. În aceste regiuni se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi. Totodată, pe alocuri nopţile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând şi depăşind uşor 20 de grade.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: