Columbianul prins la Bragadiru, suspectat că a strâns informații pentru distrugerea unui obiectiv din România

Sursa foto: Pixabay

Columbianul de 34 de ani,trimis în judecată de către DIICOT pentru că, instigat de un rezident rus, a cules informaţii şi a făcut fotografii cu scopul de a distruge prin explozie sau incendiere obiective importante de pe teritoriul României, avea ca ţintă o zonă comercială din oraşul Bragadiru. Surse apropiate anchetei afirmă că în telefonul său existau imagini cu zona respectivă, fiind marcate câteva obiective, inclusiv un turn şi un depozit. Columbianul a trimis coordonatorului său din Rusia o fotografie care să-i dovedească acestuia prezenţa sa în locul desemnat.

De altfel, confom surselor citate, bărbatul a şi fost reţinut pe una dintre străzile de acces spre zona vizată, în care se află spaţii comerciale, depozite, dar şi magistrale de transport al gazului, riscul extinderii unui eventual incendiu fiind foarte mare, cu pagube majore. Deşi a fost prins înaintea comiterii faptei, propaganda rusă a distribuit la acel moment un fake news legat de un incendiu în apropierea Capitalei României, folosind inclusiv unele dintre imaginile trimise de columbian. Ştirea falsă prezenta un incendiu de proporţii la un depozit din Bragadiru, judeţul Ilfov, unde s-ar fi aflat carburant destinat armatei ucrainene. Informaţiile au fost vehiculate pe contul din platforma X (fostă Twitter) al unui aşa-zis centru de studii ale războiului, dar şi pe canale asociate propagandei Federaţiei Ruse în reţelele sociale Telegram, VK, YouTube şi Reddit.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: