Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în primele cinci luni, în termeni nominali, cu 5,3%

industrie
Sursa foto: Freepik

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în primele cinci luni, în termeni nominali, cu 5,3%, faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

”Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali, pe ansamblu, în perioada 1.I-31.V.2023, comparativ cu perioada 1.I-31.V.2022, cu 5,3%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de uz curent (+13,7%) şi în industria bunurilor de capital (+11,4%). Scăderi au înregistrat industria bunurilor intermediare (-4,7%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-3%)”, arată datele INS.

Mai 2023 comparativ cu aprilie 2023

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali, în luna mai 2023, comparativ cu luna precedentă, pe ansamblu, cu 14,1%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de uz curent (+16,2%), industria bunurilor intermediare (+15,5%), industria bunurilor de capital (+13,7%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,2%).

Mai 2023 comparativ cu mai 2022

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali, în luna mai 2023, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, cu 5,7%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+14,6%), industria bunurilor de uz curent (+13,5%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+4,9%).

Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 9,1%.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: