Comisarii ANPC au oprit de la comercializare, în primele 11 luni din 2023, produse în valoare de 190 de milioane de lei

Sursa foto: news.ro

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oprit de la comercializare, în primele 11 luni din 2023, produse în valoare de 190 de milioane de lei.

Reprezentanţii ANPC au anunţat miercuri, că au fost desfăşurate, în primele 11 luni ale anului 2023, 76.750 acţiuni de control, la nivelul întregii ţări.

În cadrul acestora, comisarii ANPC au oprit de la comercializare produse alimentare şi nealimentare provenite din Uniunea Europeană, în valoare de circa 153,8 milioane lei şi, provenite din spaţiul extracomunitar, în valoare de aproximativ 32,7 milioane de lei. Comisarii ANPC au precizat că în urma acestei măsuri au fost îndepărtate de pe piaţă produsele care constituiau un real pericol pentru sănătatea şi chiar viaţa consumatorilor.

”Aceste creşteri spectaculoase ale cifrelor legate de activitatea noastră se datorează tuturor colegilor care au înţeles că este nevoie de o schimbare în bine. Este al doilea an în care trendul ascendent se menţine, arătând operatorilor economici că fermitatea este noul cuvânt de ordine. Mulţumesc tuturor comisarilor în pixul cărora au stat aceste măsuri, exclusiv în folosul consumatorilor”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Astfel, comisarii ANPC au desfăşurat în perioada ianuarie – noiembrie 2021, 60.088 acţiuni de control şi au oprit de la comercializare produse în valoare de aproximativ 15 milioane de lei.

De asemenea, în aceeaşi perioadă a anului trecut au fost făcute 66.021 de controale şi au fost oprite de la comercializare produse în valoare de aproape 40 de milioane de lei.

“Dinamica acestor indicatori, în ultimii 3 ani, a înregistrat o creştere continuă, demonstrând intensificarea activităţii ANPC de supraveghere a pieţei, în scopul creşterii siguranţei consumatorilor şi a reducerii permanente a pericolelor potenţiale, la care aceştia pot fi supuşi din cauza neatenţiei sau neglijenţei unor operatori economici”, au mai precizat comisarii ANPC.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL