Comisia Europeană ia noi măsuri pentru combaterea incitării la ură în mediul online

Sursa foto: Pexels

Comisia Europeană și Comitetul european pentru servicii digitale salută integrarea „Codului de conduită privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online+” revizuit în cadrul Actului legislativ privind serviciile digitale (DSA), care încurajează codurile de conduită voluntare pentru combaterea riscurilor din mediul online, informează comunicatul oficial. 

Codul de conduită+, care se bazează pe Codul de conduită inițial din 2016 privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online, a fost semnat de Dailymotion, Facebook, Instagram, Jeuxvideo.com, LinkedIn, serviciile găzduite de Microsoft pentru consumatori, Snapchat, Rakuten Viber, TikTok, Twitch, X și YouTube.

Codul de conduită+ va consolida modul în care platformele online tratează conținutul pe care legislația UE și cea națională îl definesc drept discurs ilegal de incitare la ură. Codul de conduită integrat va facilita respectarea și aplicarea efectivă a Regulamentului privind serviciile digitale în ceea ce privește riscurile de diseminare a conținutului ilegal în cadrul serviciilor lor.

În urma acestei integrări, platformele online care sunt desemnate în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale pot adera la Codul de conduită+ pentru a demonstra că respectă obligația prevăzută de Regulamentul privind serviciile digitale de a atenua riscul de diseminare a conținutului ilegal în cadrul serviciilor lor. Respectarea angajamentelor asumate în temeiul Codului de conduită+ va face parte din auditul independent anual la care sunt supuse aceste platforme în temeiul Actului legislativ privind serviciile digitale și care contribuie la consolidarea transparenței și a responsabilității platformelor.

În mod concret, semnatarii Codului de conduită+ se angajează, printre altele:

  • Să permită unei rețele de „raportori de monitorizare”, care sunt entități non-profit sau publice cu expertiză în ceea ce privește discursurile ilegale de incitare la ură, să monitorizeze periodic modul în care semnatarii revizuiesc anunțurile privind discursurile de incitare la ură: Raportorii de monitorizare pot include entități desemnate drept „indicatori de încredere” în temeiul Actului legislativ privind serviciile digitale.
  • Să depună toate eforturile pentru a revizui cel puțin două treimi din notificările privind discursurile de incitare la ură primite de la raportorii de monitorizare în termen de 24 de ore.
  • Să își asume angajamente bine definite și specifice în materie de transparență în ceea ce privește măsurile de reducere a prevalenței discursurilor de incitare la ură în cadrul serviciilor lor, inclusiv prin instrumente de detectare automată.
  • Să participe la o cooperare structurată între mai multe părți interesate cu experți și organizații ale societății civile care pot semnala tendințele și evoluțiile discursurilor de incitare la ură pe care le observă, contribuind la prevenirea răspândirii valurilor de discursuri de incitare la ură.
  • săsensibilizeze, în cooperare cu organizațiile societății civile, utilizatorii cu privire la discursurile ilegale de incitare la ură și la procedurile de semnalare a conținutului ilegal online.

Ca parte a evaluărilor lor respective ale Codului de conduită+, Comisia și Comitetul european pentru servicii digitale încurajează platformele semnatare să ia în considerare mai multe recomandări atunci când pun în aplicare Codul de conduită+, inclusiv:

  • furnizarea de informații, ca parte a raportării lor, cu privire la rezultatul măsurilor luate, precum și de date suplimentare referitoare la discursurile de incitare la ură de pe platformele lor. Aceasta poate include, de exemplu, rolul sistemelor de recomandare și acoperirea organică și algoritmică a conținutului ilegal înainte de eliminarea acestuia.
  • Prezentarea datelor la nivel de țară, defalcate în funcție de clasificarea internă a discursurilor de incitare la ură (cum ar fi rasa, etnia, religia, identitatea de gen sau orientarea sexuală) și asigurarea unei monitorizări adecvate a contribuțiilor provenite din cooperarea multipartită.

Comisia și comitetul vor monitoriza și vor evalua îndeplinirea obiectivelor codului de conduită+, precum și a recomandărilor acestora, și vor facilita revizuirea și adaptarea periodică a codului. Acest proces va face parte din monitorizarea continuă a respectării de către platforme a normelor existente.

Amintim că Executivul european a inițiat proceduri oficiale împotriva TikTok pentru o presupusă încălcare a Legii privind serviciile digitale (DSA) în legătură cu obligația TikTok de a evalua și a atenua în mod corespunzător riscurile sistemice legate de integritatea alegerilor, în special în contextul recentelor alegeri prezidențiale din România din 24 noiembrie.

Presupusa încălcare de către TikTok a Legii privind serviciile digitale urmează acuzațiilor autorităților române de „nereguli” pe platforma sa, după victoria șocantă a candidatului ultranaționalist și pro-rus Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România de la sfârșitul lunii noiembrie, scrutin anulat ulterior de Curtea Constituțională a României ca urmare a rapoartelor desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: