Comisia Europeană lucrează la primul plan dedicat crizei imobiliare din UE. Măsuri antispeculă și chirii rezonabile

Sursa foto: pixabay

Comisia Europeană lucrează la primul plan dedicat crizei imobiliare din UE, vizând stoparea speculei, controlul închirierilor turistice și sprijinirea accesului la locuințe accesibile.

Până la finalul anului, Executivul european intenționează să lanseze un plan menit să răspundă crizei de pe piața imobiliară din țările membre, a anunțat luni comisarul Dan Jørgensen, în cadrul unei conferințe dedicată problemei accesului la locuințe, pe care a susținut-o la Copenhaga.

Programul va include măsuri pentru limitarea speculei imobiliare, revizuirea regulilor privind ajutoarele de stat și restricționarea închirierilor pe termen scurt, care, potrivit autorităților responsabile, contribuie semnificativ la creșterea prețurilor.

„Nu există loc în Europa pentru speculații egoiste pentru o nevoie de bază, cum sunt locuințele noastre”, a declarat Jørgensen, citat de Politico.

Specula imobiliară sufocă Europa

Oficialul european a insistat asupra combaterii speculei imobiliare organizate, în care fondurile de investiții și jucători privați urmăresc profituri rapide, în detrimentul locuințelor accesibile: „Nu există loc în Europa pentru speculații egoiste pe o nevoie de bază, cum sunt locuințele noastre”.

Datele Eurostat arată că, din 2010 până în prezent, prețurile locuințelor în UE au crescut cu aproape 60%, iar chiriile cu aproximativ 30%. Printre cauze se numără scăderea semnificativă a construcției de locuințe publice și creșterea speculei în marile orașe.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: