Comisia Europeană a lăudat miercuri în raportul său anual privind extinderea UE eforturile Republicii Moldova şi Ucrainei de a implementa reforme într-un context dificil, anunţând totodată că nu va recomanda deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Georgia atât timp cât această ţară nu schimbă direcţia politică, transmite Reuters.
Opoziţia pro-europeană georgiană a pierdut sâmbătă alegerile legislative şi nu recunoaşte rezultatul acestora. Partidul de guvernământ Visul Georgian, considerat pro-rus de opoziţie şi de Occident, a obţinut aproape 54% din voturi, iar cele patru formaţiuni ale opoziţiei împreună aproape 38%. Acestea din urmă, sprijinite de preşedinta pro-occidentală Salome Zurabişvili, susţin că au existat fraude şi cer noi alegeri sub o „administraţie internaţională”. Parchetul georgian a deschis miercuri o anchetă pentru investigarea presupuselor fraude electorale şi a convocat-o pentru joi pe preşedinta Zurabişvili să prezinte dovezile în sprijinul acuzaţiilor sale.
La rândul său, făcând referire la „inconsistenţele procedurale, acţiunile de intimidare şi presiune asupra votanţilor care au afectat negativ încrederea publică în procesul” electoral menţionate în rapoartele observatorilor internaţionali la alegerile din Georgia, Comisia Europeană a apreciat că această ţară are nevoie de o reformă electorală şi că „dialogul constructiv şi incluziv în tot spectrul politic este acum primordial”.
„UE rămâne angajată să aprofundeze parteneriatul” cu Georgia, dar „atât timp cât Georgia nu schimbă direcţia de acţiune Comisia Europeană nu va putea lua în considerare să recomande deschiderea negocierilor (de aderare la UE) cu Georgia”, a indicat miercuri executivul comunitar.
Partidul georgian de guvernământ Visul Georgian al premierului Irakli Kobajidze neagă public acuzaţiile de politică pro-rusă şi asigură că aderarea la UE rămâne un obiectiv prioritar. În campania electorală acest partid s-a prezentat drept singurul capabil să evite ca Georgia, ţară încă marcată de războiul pierdut contra Rusiei în 2008, să sufere aceeaşi soartă ca Ucraina, pe fondul rivalităţilor ruso-occidentale.â
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News