Comisia Europeană şi-a prezentat raportul în care evaluează ţările care vor să adere la UE

Sursa foto: European Commission

Comisia Europeană a prezentat miercuri Pachetul de extindere – un set de rapoarte care prezintă principalele evoluţii ale statelor care aspiră ca într-o bună zi să facă parte din Uniunea Europeană. Este vorba de zece ţări, între care Moldova, Ucraina, Georgia, despre care se vorbeşte foarte mult în aceste zile, dar şi ţările balcanice şi Turcia. Rapoartele notează progresele sau, dimpotrivă, regresele înregistrate de aceste state pe calea îndeplinirii tuturor criteriilor necesare.

Rapoartele de evaluare ale Comisiei Europene analizează totodată provocarile cu care se pot confrunta statele candidate şi oferă recomandări cu privire la priorităţile de reforme pe care ţările candidate să le urmeze pe parcursul următorului an pentru a deveni mai bine pregătite pentru aderarea la UE.

Documentul a evidenţiat progresele înregistrate în Moldova şi Ucraina, care au început negocierile de aderare cu UE la începutul acestui an, menţionând totuşi că mai sunt multe de făcut.

„În pofida progreselor înregistrate în ceea ce priveşte reformele fundamentale, sunt necesare eforturi suplimentare”, a declarat Comisia cu privire la procesul din Ucraina.

În Moldova, Comisia a afirmat că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a pune în aplicare un plan de „dezoligarhizare”.

Este al doilea an în care Republica Moldova este inclusă în această evaluare, alături de alte nouă state candidate. Perioada de raportare se referă la intervalul 15 iunie 2023 – 1 septembrie 2024.

Conform raportului de ţară, Moldova a înregistrat progrese importante în ultimul an. A făcut progrese în privinţa a 31 din cele 33 de capitole şi nu există niciun capitol la care să fi regresat

„Deschiderea negocierilor de aderare a reprezentat o recunoaştere importantă a determinării Moldovei de a continua reformele pe calea aderării la UE, în pofida interferenţelor ruse continue şi a impactului războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, se spune într-un comunicat al Comisiei Europene.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: