Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport de adoptare unui proiect de lege potrivit căruia sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate este asimilată evadării.
„Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei”, se arată în proiectul de lege iniţiat de Guvern.
Liderul grupului parlamentar al deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a afirmat că liberalii vor susţine acest proiect de lege.
„Proiectul de lege 625/2023 iniţiat de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, are ca obiect de reglementare înăsprirea pedepselor pentru sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, sustragerea de la executarea unei astfel de pedepse este asimilată evadării dacă persoana condamnată la o astfel de pedeapsă nu se prezintă la organul de poliţie în termen de şapte zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei. O altă modificare se referă la pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare, care se va adăuga la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării”, a scris Andronache pe Facebook.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News