Compania Gabriel Resources a contestat decizia prin care România a câștigat procesul în dosarul Roșia Montană
Compania canadiană Gabriel Resources a depus contestația la decizia tribunalului de arbitraj de la Washington (ICSID) prin care România a câștigat procesul în dosarul Roșia Montană.
Practic, Gabriel Resources solicită anularea hotărârii ICSID pronunțate la 8 martie 2024 în cadrul procedurii de arbitraj împotriva României, prin care au fost respinse cererile companiei canadiene împotriva statului român, „împotriva dezacordului puternic al unuia dintre cei trei arbitri”.
Gabriel Resources reclamă „vicii capitale în constituirea tribunalului ICSID, având în vedere că doi dintre arbitrii care au pronunțat decizia majoritară, Prof. Pierre Tercier și Prof. Zachary Douglas, nu au avut calitățile de independență și imparțialitate pe care le impune Convenția ICSID și nu au dezvăluit în mod adecvat relațiile dintre ei și părțile implicate în cauză, inclusiv cu avocatul României”, potrivit g4media.ro.
În cererea de anulare, Gabriel Resources a solicitat, de asemenea, suspendarea executării deciziei privind cheltuielile de judecată de 10 milioane USD acordate României.
Pe 8 martie, tribunalul arbitral de la Washington a respins pretenţiile reclamanţilor în cazul Roşia Montană, companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), obligând companiile să plătească României cheltuielile de judecată, dar şi dobândă.
Reprezentanţii companiei Gabriel Resources şi-au exprimat atunci „dezacordul ferm” şi au spus că decizia tribunalului de arbitraj de la Washington, care a dat câştig de cauză României în dosarul Roşia Montană, este „în întregime incompatibilă cu orice evaluare obiectivă a probelor prezentate în acest caz”, invocând în acest sens opinia separată exprimată de unul dintre arbitri.
„Obligă reclamanţii să ramburseze pârâtului cheltuielile de judecată ale procedurilor de arbitraj în valoare de 1.437.574,01 USD, împreună cu o dobândă simplă la o rată fără risc reprezentată de rata de dobânda la un bon de trezorerie al SUA pe trei luni de la data prezentei hotărâri şi până la plata integrală. Obligă reclamanţii să ramburseze pârâtului o parte din cheltuielile de judecată ale acestuia în valoare de 1.154.774,34 EUR, 30.284.053,32 RON şi 928,641.70 USD, împreună cu o dobândă simplă la o rată fără risc, aşa cum este reprezentată de de rata dobânzii la un bon al Trezoreriei SUA pe trei luni de la data prezentei hotărâri şi până la plata integrală. Respinge toate celelalte pretenţii formulate de părţi”, precizează decizia tribunalului arbitral de la Washington.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News