Condiția fără de care Turcescu NU revine în presă

Robert Turcescu a declarat că își dorește să revină în presă, dar cu o condiție.

Într-un răspuns dat ziaristului Mircea Marian, Robert Turcescu scrie că se va duce la o instituție de presă unde își va putea face meseria fără constrângeri.

„Libertatea editorială deplină, fără alte constrângeri, în afara celor dictate de propria-mi conștiință, reprezintă condiția esențială. DACĂ va exista o instituție media dispusă să admita o astfel de condiție contractuală din partea mea, probabil o voi face fără ezitare. În orice alt caz, voi prefera să rămân un simplu jurnalist/cetățean posesor de blog, cont FB și cont de Twitter. Nu voi înceta să scriu ceea ce cred și ceea ce știu. Am ajuns într-un moment în care mai presus de orice îmi doresc libertatea de a practica această profesie lipsit de constrângeri și, mai ales, fără patimă”, scrie Robert Turcescu.

„N-am murit, Mircea. M-am spovedit și mă simt în stare să o iau de la capăt. Chiar dacă asta înseamnă să fiu din nou un simplu reporter/redactor sau blogger. Sfârșitul nu e aici, cred cu tărie că Dumnezeu va avea grijă să mai deschidă o ușă chiar și pentru un păcătos ca mine. N-o caut cu disperare pentru că trăiesc, în ciuda celor ce se întâmplă azi cu mine și cu noi, zile pline de bucurie. Sunt fericit, Mircea. Și sunt bucuros să văd apusul unei lumi vechi și răsăritul unei lumi noi. Oricât de straniu ar suna asta azi, chiar și presa pe care o avem acum va fi, la un moment dat, altfel. Eu cred cu tărie asta, sper s-o faci și tu și sper că și alții gândesc la fel. De fapt, ȘTIU sigur că va fi așa!”, a mai spus Turcescu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: