Guvernul a înregistrat în primele două luni un deficit bugetar de 28,99 miliarde lei, respectiv 1,67% din PIB, față de deficitul de 17,04 miliarde lei, respectiv 1,07% din PIB aferent celor două luni ale anului 2023, a anunțat astăzi Ministerul Finanțelor.
Profit.ro a transmis la începutul lunii martie, citând surse, că Guvernul a închis primele două luni din an cu un deficit foarte mare, de 1,67% din PIB, 29 miliarde de lei, cu o gaură de circa 21 miliarde de lei doar în februarie, determinată de cheltuieli cu înarmarea, dar și de sume mari alocate pentru stingerea datoriilor în sectorul de sănătate.
Nivelul este unul record pentru primele două luni, atât ca procentaj din PIB, cât și ca sumă, conform analizei Profit.ro.
Cheltuielile pentru înarmare sunt incluse în raportarea Finanțelor la cheltuieli pentru investiții, unde a fost consemnat un avans de peste două ori, la 17,1 miliarde de lei, din care 13 miliarde de lei de la bugetul de stat, iar restul din fonduri UE.
Veniturile
Veniturile totale au însumat 86,67 miliarde lei în primele două luni ale anului 2024, în creștere cu 17,2% (an/an). Dinamica acestora a fost susținută cu precădere de evoluția încasărilor din contribuții de asigurări, TVA, fonduri europene, impozit pe salarii și accize.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News