Congresul PPE la Bucureşti. Fenechiu: România speră să obțină, cel puțin o funcție în structura de vârf a CE

Foto: PS News

Congresul PPE la Bucureşti: Liderul grupului parlamentar PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a vorbit pentru PS News despre importanța Congresului Partidului Popular European (PPE), eveniment găzduit de PNL, care se va desfăşura la Bucureşti, între 6 şi 7 martie. Evenimentul este o recunoaștere a rolului și poziției României în cadrul popularilor europeni dar și posibilitatea pentru România de a obține o poziție de conducere în structurile de vârf ale instituțiilor europene.

“Cel mai mare eveniment care se desfășoară înaintea alegerilor europarlamentare, are loc, anul acesta, la București. Este o recunoaștere a faptului că Partidul Național Liberal, ca și membru component al PPE, este un partid nu doar important, ci și respectat. Vin la București 11 șefi de state și de guverne, în frunte cu președinta Comisiei Europene, cu președintele Consiliului European, șefi de state și prim-miniștri care provin din partide care fac parte din Partidul Popular European, foarte mulți delegați. Cu siguranță va fi un eveniment foarte important din perspectiva alegerilor europene”.

România speră să obțină, cel puțin o funcție în structura de vârf a Comisiei Europene

“Cel mai important lucru este că acest congres care are loc la București este o recunoaștere a României și a Partidul Național Liberal ca și component al PPE și a importanței pe care popularii europeni o dau României și Partidul Național Liberal. Pe de altă parte, acolo vor există discuții cu siguranță, în legătură cu viitoarea arhitectură de după alegerile din 9 iunie, unde România, pe lângă euro-comisarul care ne revine în mod firesc ca stat membru, speră să obțina și cel puțin o funcție în structura de vârf a Comisiei Europene”.

Klaus Iohannis poate să își valorifice experiența de șef de stat, de negociator

“A fost derulat, în spațiul public, numele președintelui Klaus Iohannis, care după finalul mandatului poate să își valorifice experiența de șef de stat, de negociator, de om care a dovedit că luptă pentru principiile statului de drept, democrație și pentru dezvoltare armonioasă a României.

Alte nume în momentul de față nu am, dar nu știu ce poate rezulta în urma discuțiilor pe care le congresul le facilitează. Și aici mă refer și la discuții formale și informale. Acest congres însă, aduce cel mai important lucru: faptul că se desfășoară la București, este în prag de alegeri europarlamentare și este o recunoaștere a rolului și poziției României în cadrul popularilor europeni”.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL