Congresul PPE. Daniel Constantin despre Rezoluția PPE: „Sunt două puncte importante pentru fermierii români”

Congresul PPE la Romexpo în București, 6 martie 2024. Inquam Photos / George Călin

Congresul PPE: Fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin a vorbit la PS News, în prima zi a Congresului PPE, despre principalele puncte din Rezoluția partidului popularilor europeni, referitoare la agricultură. „Sunt două puncte mai importante pentru fermierii români”, a subliniat deputatul PNL, adăugând că se așteaptă participarea României la următoarele discuții astfel încât acestea să se materializeze într-o manieră benefică pentru fermierii din țara noastră.

Daniel Constantin

„Rezoluția cuprinde o componentă importantă pe zona de agricultură. Sunt mai multe puncte acolo, dar două puncte cred că sunt mai importante și pe care le așteaptă, în special, fermierii români”.

Rezoluția PPE 1: Fermierii români să primească aceeași plată pe suprafață ca fermierii din alte state

„O componentă se referă la procesul de convergență. Au fost de foarte multe ori discuții cum să facem ca și fermierii din țara noastră să primească aceeași plată pe suprafață ca fermierii din alte state. Știți că pleacă din trecut problema aceasta, din 2004, când s-a făcut transferul de la plata pe cantitate la plata pe suprafață. Noi, având o producție mai mică la hectar, am primit mai puțin și de atunci se tot încearcă procesul de convergență. Și eu când eram ministru, am participat la negocieri, s-a mai redus (n.r. decalajul) de-a lungul timpului, dar încă nu a ajuns la același nivel.

Partidul Popular European s-a angajat ca în cel mai scurt timp posibil să reducă această diferență, să egalizăm plățile. Și asta e o veste pe care o așteaptă fermierii.

Să nu uităm că aici avem candidatul care are cele mai mari șanse să obțină un nou mandat pentru șefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care susține acest manifest și, de asemenea, și președinte a Parlamentului,  Roberta Metsola”.

Rezoluția PPE 2: Fondul pentru tranziția către o agricultură mai prietenoasă

„Al 2-lea punct,  mi se pare foarte interesant, pentru că tot a fost o dezbatere foarte mare la nivel european despre Green Deal, despre sacrificiile pe care trebuie să le facă fermierii. Se înființează un fond care îi ajută pe fermieri ca să facă tranziția către o agricultură mai prietenoasă, cu mediul. Cum va funcționa asta rămâne să vedem în perioada următoare. Important este că există această intenție, vor avea bani la dispoziție astfel încât să nu trebuiască să mai facă sacrificii proprii, fie că vorbim despre o suprafață lăsată nelucrată, fie de alte condiționalități pe care le avem acum”.

Obiectivul de a proteja mediul înconjurător

„Nu se renunță la acest obiectiv de a proteja mediul înconjurător, dar se vine în sprijinul fermierilor astfel ca să obțină niște fonduri pentru a face această tranziție către o agricultură mai prietenoasă. Rezoluția care a fost adoptată și care prevede aceste lucruri, pe mine mă bucură. Abia aștept să participăm (și România va participa) la discuții astfel încât să se materializeze într-o manieră benefică pentru fermierii noștri”.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL