În Barcelona, vizitatorii au fost împroşcaţi cu pistoale cu apă, ca expresie a furiei populaţiei locale faţă de turismul excesiv. În schimb, în Copenhaga, turiştii vor primi stimulente financiare şi de altă natură, cu condiţia să acţioneze responsabil, potrivit The Guardian.
Capitala daneză pare să contracareze tendinţa altor puncte de atracţie turistice care se luptă cu povara numărului prea mare de turişti, încercând să atragă doar călătorii cuminţi, conştienţi de problemele sociale şi de mediu.
Patronatul naţional al turismului a introdus un program de încurajare a comportamentului durabil şi favorabil climei. Începând de luni, acesta îi va recompensa pe cei care aleg să meargă pe bicicletă, cu mijloacele de transport în comun sau să facă puţină muncă, cum ar fi grădinăritul sau colectarea gunoiului în port sau în parcurile oraşului.
Persoanele care se prezintă cu propriile ceşti de cafea reutilizabile pot primi o băutură gratuită în anumite localuri, în timp ce alte avantaje pentru un comportament bun includ un cocktail gratuit la un bar de pe acoperiş sau timp suplimentar petrecut pe complexul de pârtii artificiale de schi din oraş.
„Toate alegerile noastre au un impact asupra mediului, aşa că de ce să nu luăm decizii conştiente care să ne avantajeze pe toţi şi să fim recompensaţi pentru ele?”, sugerează organizatorii CopenPay.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News