Cota de popularitate a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, s-a prăbuşit cu cinci puncte în iunie faţă de luna mai, 26% dintre francezi fiind mulţumiţi de acţiunile sale, iar cota de popularitate a premierului Gabriel Attal a scăzut cu patru puncte, la 41%, potrivit unui sondaj Ifop pentru Le Journal du Dimanche.
Potrivit sondajului, care a fost realizat după decizia şefului statului de a dizolva Adunarea Naţională, popularitatea sa a ajuns la unul dintre cele mai scăzute niveluri din 2017. El atinsese o cotă similară în timpul reformei pensiilor din 2023 sau în timpul crizei „vestelor galbene” din toamna lui 2018.
„Trei cuvinte revin mereu în rândul a 95% dintre cei chestionaţi cu privire la dizolvare: „de neînîeles”, „necugetat”, „iresponsabil””, a declarat şeful Ifop, Frédéric Dabi.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News