Cota unică s-ar putea majora la 16% din 2025. Când este preconizată o creștere a TVA

Sursa foto: Biris Gabriel

Planul Fiscal Structural pe Termen Mediu al României indică majorarea cotei unice la 16% din 2025, de la 10% în prezent, şi a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la 21% începând din anul 2026. 

Specialistul în fiscalitate Gabriel Biriş a spus pentru Agerpres că impactul acestor două măsuri va fi simţit în special pe consum. Acesta echivalează impactul creşterii la TVA cu un punct procentual asupra consumului şi cu trei puncte procentuale la impozitul pe venit.

Efectul se va simţi în special la oamenii cu venituri mici şi medii, însă mai puţin la cei cu venituri mari, apreciază acesta.

Suntem într-o situaţie foarte delicată, noi, contribuabilii care trebuie să suportăm orice modificări ale legislaţiei fiscale, pentru că nu ştim la ce să ne aşteptăm. Niciunul dintre partidele principale nu a venit cu nişte măsuri concrete. Vorbesc doar de generalităţi: vom reduce cheltuieli, vom îmbunătăţi colectarea, vom reduce deficitul. În momentul de faţă este foarte greu de speculat. Este posibil să terminăm anul cu un deficit spre 8%, ceea ce înseamnă că discuţiile de acum de la Bruxelles, o scădere graduală a deficitului pe 7 ani, cu 0,7% pe an, ar putea să genereze o nevoie de ajustare mai mare în 2025 şi discuţia pe care o putem avea este dacă poate fi făcută doar prin creşterea unor taxe. O ajustare a deficitului cu 0,7% din PIB şi chiar de peste 1% din PIB poate fi extrem de uşor făcută fără nicio creştere de taxe„, a precizat Gabriel Biriş, specialist în fiscalitate, partener la Biriş Goran şi fondator al Asociaţiei The Tax Institute.

Acesta susţine că o ajustare cu 0,7% a deficitului şi chiar o dublare a acestei cifre ar trebui să diminueze teama că vor fi modificări extraordinare, precum creşterea TVA.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: