Cresc salariile profesorilor! Cât va câștiga un debutant sau un profesor cu 25 de ani vechime

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, luni, în Prahova, referindu-se la salariile din învăţâmânt, că acestea vor înregistra, în medie, o creştere peste 50% în perioada iunie 2023-iunie 2024.

„O să dau doar câteva exemple, că poate sunt de interes. Am vorbit despre creşterea salariilor personalului din învăţământ. Ştim că salariile au crescut, în medie, cu între 25 şi 30% anul trecut, anul acesta vor creşte, tot aşa, pe medie, cu 20%. Asta înseamnă că între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere, per total, de peste 50% în medie, în învăţământ. În cazul directorilor, creşterea, raportată la luna decembrie, începând cu 1 ianuarie este de aproximativ 30%. În iunie, creşterea, pe medie, tot aşa, sare undeva la 36%, vorbim despre creşteri importante”, a afirmat ministrul în cadrul unei întâlniri cu directorii unităţilor de învăţământ.

În context, Ligia Deca a explicat că un director de unitate de învăţământ grad I va putea câştiga în iunie 2024 un salariu brut de 11.484 de lei, fără a lua în calcul alte sporuri, iar un director de unitate de învăţământ grad II va ajunge la un salariu brut de 11.812 lei la care se pot adăuga diferite sporuri.

„De asemenea, un profesor cu grad didactic I, cu peste 25 de ani vechime, în iunie va câştiga un salariu brut de aproximativ 10.232 de lei, iar un debutant, în luna iunie, va câştiga un salariu brut de 6.446 de lei, mă refer la debutanţii cu până la un an vechime (…), la care se pot adăuga diferite sporuri”, a arătat ministrul Educaţiei.

Ligia Deca se află, luni, într-o vizită de lucru în judeţul Prahova.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL