Creșterea economică, în centrul discursului tronului

Sursa foto: Flickr

Noul guvern laburist britanic se va concentra asupra măsurilor de „stimulare a creșterii”, în discursul tronului de miercuri, care va marca deschiderea oficială a Parlamentului, a anunțat premierul Keir Starmer, notează AFP.

Discursul tronului, care este citit de rege, dar redactat de guvern, este ocazia pentru noul partid la putere de a-și expune prioritățile la Westminster, arată Agerpres.

Acesta va conține „primele măsuri ale guvernului pentru a reconstrui Regatul Unit”, se scrie într-un comunicat publicat de Downing Street. Laburiștii au obținut o victorie zdrobitoare la alegerile parlamentare din 4 iulie, după 14 ani de guvernare conservatoare. Guvernul va „pune creșterea economică în centrul programului său legislativ”, indică textul.

„Guvernul meu este hotărât să asigure stabilitatea care va stimula creșterea și va crea bogăție în fiecare colț al Regatului Unit”, a declarat Keir Starmer, citat în document.

„Munca noastră este urgentă. Nu există timp de pierdut”, a mai spus el.

Ministerele lucrează la „peste 35 de proiecte de lege”. „Creșterea va ameliora prosperitatea țării noastre și nivelul de trai al lucrătorilor”, promite Downing Street.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: