Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale Crin Antonescu a declarat, vineri, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în Republica Moldova, că rezultatul alegerilor de la Bucureşti nu este indiferent pentru Chişinău şi că un preşedinte pro-occidental, ferm, cu bază, cu stabilitate, cu o majoritate în spate, este o garanţie că relaţia dintre Chişinău şi Bucureşti va continua.
”În primul rând vreau să vă salut, să-mi exprim bucuria de a fi din nou la Chişinău, unde întotdeauna m-am simţit şi sunt acasă. (..) Avem alegeri care sunt cumva comune, cumva împreună. Noi am urmărit anul trecut, cu sufletul la gură, alegerile din Basarabia, din Republica Moldova, alegerile prezidenţiale. Ne-am bucurat pentru deznodământul lor, am fericitat şi pe domnul preşedinte şi pe domnul ministru pentru faptul că aici, actuala administraţie, doamna preşedinte, guvernul, majoritatea parlamentară, duc o luptă dificilă şi o duc cu curaj. În acest sens chiar spuneam că, din multe privinţe, puteţi fi un exemplu pentru noi, la Bucureşti”, a spus Crin Antonescu în conferinţa de presă.
”Noi încheiem, sper, în trei săptămâni, un an electoral care a început prin martie 2024, nişte alegeri prezidenţiale cu cântec, cum se spune, care nu s-au încheiat, cu turbulenţe, cu probleme care costă România, prin provizorat (..) şi sunt convins că îl vom încheia cu bine, că îl vom încheia cu un preşedinte care, împreună cu o majoritate parlamentară şi cu un guvern, vor consolida, vor consfinţi definitiv calitatea României de ţară occidentală, aparţinând Uniunii Europene, aparţinând sistemului de securitate NATO, aparţinând valorilor către care şi partenerii, colegii, fraţii noştri din Republica Moldova fac eforturi extraordinare şi, repet, până acum, spectaculos de reuşite să se îndrepte”, a arătat Antonescu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News