Crin și Ponta, discuție INCENDIARĂ în direct. Se prefigurează o împăcare?

Victor Ponta a dorit să intevină telefonic în emisiunea în care Crin Antonescu era invitat la RealitateaTV.

Premierul a spus că a dorit doar să-l salute pe vechiul său partener politic.
„Marea speranță e să se dovedească faptul că amândoi n-am avut dreptate.
Sper să se dovedească că tot ce am gândit eu rău despre el și el despre mine n-au fost adevărate”, a spus Ponta.
„Eu nu am fost nici o secundă înțeles cu Băsescu… dvs (…) Ați spus-o clar. Mai bine mai târziu decât niciodată.
N-am schimbat evaluarea că Băsescu e cel mai mare rău, doar am exprimat temerea că dvs. veți fi cel mai mare rău”, i-a răspuns Antonescu.
„Ideea a fost să vă salut și să vă spun că sper ca în final să se înțeleagă că am rupt USL dintr-o dezinformare din ambele părți.
Vă urez mult succes în tot ceea ce faceți”, a spus Ponta.
„Oricând vă stau la dispoziție pentru o discuție, nu de la candidat la candidat, că eu nu mai candidez. Despre ce a fost și tot ce ar urma să fie în România”, a spus Antonescu.
„Oricine va fi președinte din decembrie, nu va mai avea puterea lui Băsescu (..) Pur și simplu am vrut să vă salut”, a spus Ponta.
Întrebat dacă acceptă o întâlnire cu dnul Antonescu la RealitateaTV, Ponta a răspuns:
 
„Nu doar că o accept, dar o să ne întâlnim și o să vorbim. Cred că discuția întâi trebuie să o lămurim între noi, că după aia facem și rating la televiziune”.
„Eu sunt lămurit. Dacă pot ajuta cu ceva la lămurirea dvs.. (..) Mă impresionează faptul că deși aveți un întreg partid în spate, totuși vă e dor de mine”, a spus Antonescu.
„Mi-e dor de USL, trebuie să recunosc”, a răspuns Ponta.
„Nu e nici mare, nu e nici împăcare. Sunt niște lucruri pe care dnu Ponta a dorit să le comunice. Eu sunt acum într-o poziție mult mai relaxată”, a spus Antonescu, întrebat dacă e posibilă o împăcare.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: