Cristian Popescu Piedone își înscrie candidații la europarlamentare

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Cristian Popescu Piedone este așteptat miercuri la sediul Biroului Electoral Central (BEC) să își înscrie candidații la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Pe listă fiind înscriși 35 de candidați, printre aceștia numărându-se Mugur Ciuvică, actrița Eugenia Șerban sau fostul ministru al educației Liviu Pop.

Piedone duce la BEC 310 mii de semnături

Cristian Popescu Piedone spune că are 310 mii de semnături, dar că putea să strângă și mai mult.

Nu am venit să ne lăudăm cu milioane de semnături. Vom vedea milioanele de voturi, dacă se vor concretiza, la urna de vot. Am intrat în linie dreaptă. Vom vedea pe 9 iunie, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Întrebat ce scor speră să obțină la europarlamentare, Piedone a răspuns că nu este nici microbist, nici vizionar.

Eu am început o campanie și o voi termina până la capăt. Pot să vă asigur că ce ați văzut până în prezent a fost antrenamentul. De săptămâna viitoare, dau drumul doar la jumătate de motor.

În ceea ce privește țintele asumate în partid, Piedone afirmă că primul lucru este trecerea pragului electoral.

Primul lucru e să trecem pragul electoral și să intrăm în Parlament. Specialiștii noștri și europarlamentarii de bază, care nu prea sunt virusați politic, cu siguranță vor ca România să fie reprezentat în adevăratul sens în Europa. Să nu ne ducem ca sus, să nu ne ducem să cerem, ci să ne impunem.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: