Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a acordat luni mandatul de a forma un guvern unui partid mic, care s-a clasat pe locul şase în alegerile parlamentare de luna trecută, aceasta fiind cea mai recentă încercare de a construi o coaliţie stabilă după votul care nu a reuşit să scoată ţara dintr-un blocaj politic de lungă durată, relatează Reuters.
Partidul intitulat Există o Astfel de Naţiune (ITN) pare puţin probabil să reuşească acolo unde două partide mai mari – GERB de centru-dreapta şi reformistul Continuăm Schimbarea (PP) – au eşuat. Dacă ITN, un partid anti-elită, nu reuşeşte să formeze un guvern, Bulgaria va fi pe cale să ajungă la a şaptea rundă de alegeri parlamentare din 2021.
Bulgaria, cel mai sărac membru al Uniunii Europene şi unul dintre cele mai corupte state ale sale, a fost afectată de instabilitate guvernamentală de când protestele anticorupţie din 2020 au contribuit la răsturnarea unei coaliţii conduse de GERB.
ITN, care a câştigat doar 16 locuri în parlamentul cu 240 de locuri la alegerile din 8 iunie, nu va avea nicio limită de timp pentru a încerca să negocieze un nou guvern.
„Suntem extrem de conştienţi de criza gravă în care se află ţara şi de responsabilitatea pe care o implică acest al treilea mandat”, a declarat Toşko Iordanov, liderul grupului parlamentar ITN, după primirea mandatului. „Vom purta discuţii cu toate partidele parlamentare, inclusiv cu deputaţii independenţi. Procesul de negociere va fi extrem de transparent, în faţa tuturor”, a promis el.
Alegerile din iunie au fost declanşate de prăbuşirea, în martie, a unei coaliţii formate din GERB, care a deţinut puterea în cea mai mare parte a celor 15 ani anteriori, şi partidul PP. GERB s-a clasat pe primul loc la scrutinul din iunie, obţinând 68 de locuri, în timp ce partidul PP a obţinut 39. Deşi ambele formaţiuni sunt în mare parte pro-UE şi pro-economie de piaţă, ele sunt afectate de rivalităţi şi dezacorduri personale.
Bulgaria are nevoie de o perioadă de guvernare stabilă şi funcţională pentru a accelera fluxul de fonduri UE către infrastructura sa care scârţâie şi pentru a o împinge spre aderarea la moneda euro şi participarea deplină la spaţiul Schengen. Planurile de aderare la zona euro au fost deja amânate de două ori din cauza neîndeplinirii criteriilor privind inflaţia.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News