CSM: Legea privind asistentul de judecător nu cuprinde dispoziţii care să afecteze principiul înfăptuirii Justiţiei

INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN

Legea privind statutul asistentului judecătorului „nu cuprinde nicio dispoziţie care să afecteze în vreun fel principiul înfăptuirii justiţiei de către judecători”, a arătat Consiliul Superior al Magistraturii într-un memoriu remis Curţii Constituţionale a României.

Potrivit unui comunicat, CSM a transmis, joi, Curţii Constituţionale un Memoriu Amicus Curiae privind sesizarea formulată de mai mulţi deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi deputaţi neafiliaţi referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor Legii privind statutul asistentului judecătorului.

Cu caracter principal, CSM subliniază că legea supusă controlului de constituţionalitate „nu cuprinde nicio dispoziţie care să afecteze în vreun fel principiul înfăptuirii justiţiei de către judecători”.

Dimpotrivă, arată Consiliul, reglementarea atribuţiilor asistentului judecătorului (art. 40 din lege) concretizează efectuarea de către aceştia a unor simple operaţiuni materiale, care nu sunt susceptibile să genereze, prin ele însele, vreo consecinţă juridică.

„Este evident faptul că atribuţiile asistentului judecătorului nu afectează în niciun fel ‘criteriile de legitimitate ale hotărârilor judecătoreşti’ (cum se susţine prin obiecţia de neconstituţionalitate) şi nu există nicio contradicţie între dispoziţiile legii supuse controlului de constituţionalitate şi prevederile art. 21, art. 124 şi ale art. 126 din Constituţia României, republicată”, susţine CSM.

Un alt aspect, indicat de Consiliu, în dezacord cu susţinerile din cuprinsul obiecţiei de neconstituţionalitate, este că legea adoptată respectă exigenţele de calitate proprii unui act normativ, respectiv cerinţele de accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate, fiind astfel în acord şi cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, republicată.

Totodată, precizează CSM, legea adoptată de Parlament cuprinde „dispoziţii clare” referitoare la rolul şi locul asistentului în cadrul instanţelor judecătoreşti, recrutarea, formarea profesională iniţială şi continuă, evaluarea profesională, suspendarea şi eliberarea din funcţie, drepturile şi îndatoririle, atribuţiile, precum şi răspunderea juridică a acestei categorii profesionale.

Consiliul a semnalat, pe de altă parte, că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu au indicat elemente concrete care să obiectiveze criticile „cu adevărat lacunare, lansate fără o argumentaţie serioasă în legătură cu această lege”.

În consecinţă, Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că Legea privind statutul asistentului judecătorului respectă întrutotul exigenţele Constituţiei României, iar criticile invocate de deputaţii USR şi de deputaţii neafiliaţi în cuprinsul obiecţiei de neconstituţionalitate sunt „neîntemeiate”, actul normativ fiind adoptat cu respectarea dispoziţiilor legale.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL