Circa 85% din locuinţele din Olanda şi 60% dintre locuinţele din Ungaria folosesc gazul pentru a se încălzi, în timp ce numai 34% dintre români au acest „privilegiu“, deşi ţara defilează spre statutul de cel mai mare producător de gaze din UE.
În lipsa infrastructurii, românii, mai ales cei din zonele rurale, apelează la lemne, iar uneori chiar la GPL. Datele de la INS arată că jumătate din consumul de GPL la nivel naţional se face chiar de populaţie, prin buteliile cu aşa-numitul aragaz sau prin instalaţii care folosesc GPL montate pe lângă casele izolate. De multe ori însă, încărcarea buteliilor sau a acestor instalaţii încalcă orice normă de siguranţă, potrivit Ziarul financiar.
Datele transmise de Institul Naţional de Statistică (INS) arată că în 2021 la nivel naţional a fost un consum de circa 403.000 de tone de GPL, peste 223.000 de tone fiind consumate de populaţie, deci 55%, restul fiind segmentul de autogaz.
În bani, valoarea pieţei ar fi de circa 400-450 de milioane de euro, având în vedere preţurile medii din 2021.
„Pe zona de populaţie, GPL-ul se consumă sub forma buteliilor pentru aragaz folosite mai ales la gătit, dar şi pentru instalaţii care permit încălzirea locuinţelor izolate. Amestecul este însă diferit pentru o butelie şi gazul folosit ca autogaz“, spun oameni din industrie.
„Dacă infrastructura de gaze ar fi fost dezvoltată, stăteau altfel lucrurile.“
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News