O femeie a fost filmată în timp ce naşte pe trotuar, la uşa spitalului din Urziceni. Spital din care a fost nevoită să plece pentru că nu ar fi fost medici de specialitate, aşa se scuză conducerea pentru reacţia inumană.
Femeia era deja în travaliu când medicii au chemat Salvarea pentru a o trimite la alt spital la peste 60 de kilometri depărtare. Doar că bebeluşul nu a mai aşteptat. Mai grav, în aceeaşi noapte, pe aceeaşi gardă, un bărbat care venise la Urgenţe cu dureri în piept a fost trimis acasă unde a şi murit.
„Spitalul din Urziceni, fraţilor! Naştere în curtea spitalului!”, se aude pe filmarea indictă de sursa citată.
Întinsă direct pe asfaltul din faţa Spitalului Municipal din Urziceni, o tânără de 24 de ani se chinuie în durerile facerii. A ajuns la camera de gardă în travaliu. Medicii îi spun tranşant că nu are cine s-o asiste şi n-au loc pentru ea. E gonită din spital, în timp ce o ambulanţă e chemată s-o ducă la Slobozia, la 60 de kilometri depărtare, conform Observator.
De ce nu a fost primită în spital
Pe un trotuar rece, la lumina farurilor unei ambulanţe, învelită într-o pânză de plastic. Aşa a venit pe lume o fetiţă într-o ţară care se crede civilizată.
„A pus-o doamna de pe Salvare pe un sac de plastic jos şi copilul l-a tras din ea şi l-a pus pe un sac de plastic”, povesteşte un martor.
„Capul copilului se vedea deja. N-au mai mişcat pacienta. Au acordat primul ajutor. Pacienta ar fi trebuit să aştepte la camera de primiri urgenţe, unde ar fi fost supravegheată corespunzător”, spune Ioan Tigheliu, director medical SAJ Ialomiţa.
Primarul din Urziceni, în grija căruia este spitalul, dă vina pe lipsa de personal. Secția de ginecologie a fost închisă de mai bine de jumătate de an.
„Nu avem medici. Avem toate facilităţile, plătim transportul, chiriile, am plătit firme care să-i convingă să vină. Nu vin. Stau o lună, două pleacă. Aducem bani, facem proiecte, sunt milioane de euro pe care le investim”, declară Constantin Sava, primar Urziceni.
Reacţia lui Alexandru Rafila
Îl contrazic însă informaţiile de pe site-ul spitalului. Pe secția de Obstetrică-ginecologie ar fi 23 de paturi, cu doi medici şi şapte asistenţi. Inclusiv Ministrul Sănătăţii confirmă că avea cine să o îngrijească pe femeie.
„O imagine pe care nu credeam s-o mai văd. Am mai văzut-o în 1985. Puteau să fie asistaţi în interiorul spitalului, indiferent de specialitatea medicului de gardă. În condiţii de siguranţă, nu improvizate. Eu cred că o demitere a managerului de către primarul din Urziceni este morală şi potrivită”, susţine Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
„Starea femei era clar vizibil afectată, acuza dureri. Se ţinea cu mâna de şold, a fost evaluată de asistenta de la triaj. Nu înţeleg de ce a ieşit din CPU”, spune Marian Țoneanu, medic.
Ministrul Sănătăţii a trimis Inspecţia Sanitară să facă verificări. S-au dat deja primele amenzi.
„Colegii mei au sancţionat managerul spitalului cu 4.000 de lei, maximă pe persoană fizică. A fost sancţionată doamna asistent tot cu 4.000 de lei şi medicul de gardă”, a precizat Mioara Comana, şefa Inspecției Sanitare de Stat.
Poliţia a deschis deja dosar penal pentru cazul de la camera de gardă a Spitalului Urziceni.
Ştire iniţială
O femeie a născut luni dimineață pe trotuar, în fața spitalului din Urziceni. Acolo a fost declanșată o anchetă internă, pentru a se stabili cum a fost posibil acest lucru, după ce chiar personalul medical a chemat ambulanța să o ducă pe gravidă la altă unitate sanitară deoarece la Urziceni, la ora respectivă, nu era niciun medic ginecolog de gardă.
Pacienta a ajuns la spitalul din Urziceni în jurul orei 5. A fost preluată de o asistentă. Deoarece în spital nu era de gardă niciun medic ginecolog, asistentele au decis să sune la 112 pentru a cere o ambulanță care să transfere pacienta la spitalul din Slobozia.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News