Cum a reușit un funcționar să fure banii unei primării. Taxele plătite de localnici rămâneau în buzunarul lui

targ MADR
Sursă foto: MADR

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, angajat al primăriei comunei Chiojdu, județul Buzău, este cercetat de polițiști pentru delapidare şi fals intelectual. Acesta a ajuns în atenția oamenilor legii după ce, în ultimii doi ani, și-ar fi însușit o bună parte din banii pe care ar fi trebuit să îi vireze în conturile instituției la care este angajat.

Cetățeanul de 58 de ani este încadrat de mai mulți ani la Primăria Chiojdu, la compartimentul care se ocupă de organizarea târgurilor în localitate.

„Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare două mandate de percheziţie la domiciliul şi la locul de muncă al unui bărbat, în vârstă de 58 de ani, bănuit de delapidare şi fals intelectual. Activitatea s-a desfășurat în baza mandatului emis de Judecătoria Pătârlagele”, transmite Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău.

Acesta avea sarcina de a încasa taxele de la comercianții care își expuneau mărfurile în cadrul târgurilor de pe raza localității. Potrivit anchetatorilor, angajatul Primăriei Chiojdu și-ar fi însușit o parte din sume. Mai exact, el ar fi tăiat chitanțe pe care trecea sume mult mai mici decât cele încasate, iar diferența și-o plasa în propriul buzunar.

În acest fel ar fi acționat în ultimii doi ani, însă abia acum o persoană a depus o plângere împotriva sa. Pe fir au intrat polițiștii și procurorii, care au descins la locuința bărbatului, dar și la locul de muncă al acestuia, Primăria Chiojdu.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2022 – 2023, buzoianul, având atribuţii de încasare  a taxelor aferente târgurilor organizate în comuna de domiciliu, ar fi întocmit în fals chitanţe ce atestă încasarea unor sume mai mici comparativ cu cele primite în realitate, prejudiciind astfel bugetul unităţii angajatoare”, precizează IPJ Buzău într-un comunicat de presă.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe înscrisuri din evidența contabilă a unității angajatoare, ce atestă încasări ale unor taxe pentru participarea comercianților la târgurile comunale. Bărbatul de 58 de ani, bănuit de delapidare și fals intelectual, a fost condus la poliţie, pentru audieri.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: