Cum aduce turismul bani la buget. Preț de zece ori mai mare pentru chiria unui spațiu din Cetatea Alba Carolina

Sursa foto: Wikimedia Commons

Spațiile din Cetatea Alba Carolina au devenit interesante pentru antreprenori, în condițiile în care numărul turiștilor a crescut semnificativ în ultimii ani.

Două spații de câte 50 de metri pătrați din Poarta a III-a a Cetății vor fi închiriate, în total, cu 5.000 de euro lunar. Licitația lansată la sfârșitul anului 2023 pentru cele două spații aflate în interiorul porții. Prețul de pornire a fost de 270 de euro pentru un spațiu, dar ofertele câștigătoare au ajuns la mii de euro.

Licitația a fost cu plic închis, pentru fiecare spațiu în parte. Câștigătorul celor două licitații este afaceristul Lucian Pralea, cel care deține și autobuzele electrice cu care se fac tururi ghidate și bicicletele electrice, potrivit alba24.ro. Astfel, pentru unul dintre spații, chiria lunară va fi de 3.017 de euro pe lună, iar pentru al doilea, suma se ridică la 2.011 euro pe lună.

Restul ofertelor din licitație au fost mult mai scăzute. Doar una pentru spațiul din stânga s-a apropiat de câștigător, 1.800 de euro, iar o a treia a fost de 1.000 de euro. În rest aproape toate ofertele depuse nu au depășit suma de 1.000 de euro. Ambele spații au 53,92 metri pătrați fiecare.

Aici se vor putea comercializa o gamă variată de produse: suveniruri, produse de artizanat, presă și carte, informare turistică, produse de patiserie/cofetărie ce nu necesită preparare la fața locului, băuturi răcoritoare. Cele două spații au fost utilizate până în iunie 2023, de firma Corint Hotel Medieval SRL, dar între timp i-a fost retras dreptul de folosință.

Obiectivul turistic din Alba Iulia a primit nota 4,8 din 5, în urma a peste 31.300 de comentarii lăsate de turişti, având cele mai bune recenzii acordate de utilizatorii Google Maps unui monument istoric din Transilvania.

Cea mai mare şi mai bine conservată cetate de tip Vauban din Europa, fortificaţia bastionară din Alba Iulia a fost ridicată în timpul Imperiului Habsburgic, între 1714 şi 1738, după un plan al arhitectului italian Giovanni Morando Visconti.

Aceasta ar fi trebuit să devină principala fortificaţie a Transilvaniei, fiind construită după cele mai noi metode de fortificare ale vremii, inspirată de sistemele concepute de mareşalul Vauban, arhitect militar francez. Fortificaţia avea rol atât în sistemul de apărare împotriva turcilor, cât şi de consolidare a puterii habsburgice în teritoriile ocupate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: