Jumătate dintre cei chestionaţi în cadrul unui Sondaj de opinie naţional realizat de INSCOP, la comanda News.ro, declară că în mod sigur ar merge la vot la alegerile parlamentare, PSD fiind pe primul loc în intenţiile de vot, cu 28,7%, urmat în ordine de PNL şi AUR. Diferenţa dintre cele două partide este 0,3%.
Raportat la cei care au exprimat preferinţa pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (66.9% din total eşantion), 29.5% dintre români ar vota cu PSD (faţă de 29.1% în septembrie 2023), 20.2% cu AUR (faţă de 22.4% în septembrie 2023), iar 18.4% cu PNL (faţă de 19% în septembrie 2023). Pentru USR ar vota 14.1% dintre români (faţă de 11.6% în septembrie 2023), în timp ce SOS ar obţine 4.3% dintre opţiunile de vot (faţă de 3.1% în septembrie 2023). Pentru UDMR ar vota 3.8% dintre cei care şi-au exprimat o opţiune de vot (faţă de 4.1% în septembrie 2023).
Scenarii pentru viitorul Parlament
Ținând cont de sondajul INSCOP putem realiza o simulare a viitorului Parlament. Într-un astfel de scenariu, numărul partidelor se împuținează. UDMR nu mai trece de pragul electoral și rămâne în afara parlamentului, o situație inedită în istoria democrației post-decembriste din țară. În schimb doar patru partide își împart locurile în Parlament: PSD, AUR, PNL și USR. Așadar avem o tendiță de agregare a forțelor politice.
Dintre aceste patru partide, unul – AUR – este antisistem, un adevărat pericol pentru viitorul democrației din țară. Totuși, AUR are șanse mici să ajungă la putere. Pentru acest lucru ar avea nevoie de o alianță cu PSD sau de o alianță cu PNL și USR. Ținând cont de caracterul său antisistem și de critica partidelor mainstream, oricare dintre aceste scenarii pare puțin probabil. Așadar, în ciuda retoricii, AUR are toate șansele să-și continue existența în opoziție.
USR pare și el condamnat să rămână în umbra celor de la AUR în opoziție. Șansele ca USR să ajungă la putere par a fi la fel de mici ca șansele AUR. O alianță improbabilă cu PNL ar fi insuficientă pentru a forma o majoritate, iar o alianță cu PSD pare și mai puțin plauzibilă, ținând cont de animozități. Chiar dacă USR ar reuși să formeze un „pol de dreapta”, lucru care ar putea permite accesul în Parlament pentru alte două formațiuni – PMP și Forța Dreptei, acestea abia vor avea forța necesară pentru a contesta AUR în opoziție. Așadar, AUR și USR au toate șansele să-și continue existența în Opoziție, acolo unde cel mai probabil nu vor colabora decât rar.
Singura alință reală care se profilează tot mai clar la orizont este cea între PNL și PSD. Cele două partide nu ar forma o majoritate (având 47,9%) dar ar obține mai mult decât AUR și USR la un loc ceea ce înseamnă că vor putea guverna fără teama unei moțiuni de cenzură din opoziție. Singura cale prin care un guvern PSD – PNL ar putea să cadă, ar fi printr-o moțiune la care își dau concursul membri PSD și PNL, trădând practic coaliția. Momentan un astfel de scenariu nu se întrevede la orizont.
În concluzie, dacă ne luăm după sondaje, după alegerile legislative din 2024 am putea vedea un Parlament similar cu cel din prezent: o alianță între PSD și PNL și o opoziție compusă din AUR și USR. Singurul absent ar fi UDMR care nu ar mai face pragul electoral.
Autor
-
Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News