În mandatul lui Nicușor Dan ca edil al Capitalei, nu bucureștenii au avut de câștigat, căci proiectele și investițiile menite să le rezolve problemele au lipsit. În schimb, o arată acte, declarații și documente ajunse în posesia jurnaliștilor, au profitat oamenii care l-au sprijinit în campania electorală. O mulțime de nume cu legături puternice cu USR au obținut poziții importante în Primăria Capitalei și instituțiile subordonate acesteia.
Un exemplu în acest sens este Diana Pungă, șefa de campanie a lui Nicușor Dan în 2020. Potrivit informațiilor apărute în presă, Pungă, fost membru în USB, partidul fondat de Nicușor Dan și transformat ulterior în USR, a fost mai întâi șefa de cabinet al edilului. Ulterior a fost împuternicită să se ocupe de tot ce înseamnă activitatea ASPA – Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București (funcție deținută până la incidentul cu femeia ucisă de câini pe Lacul Morii).
Diana Pungă este cea care l-a adus în PMB pe Costinel Radu, fost șef din Jandarmeria București, pe funcția de consilier personal al lui Nicușor Dan pe probleme de ordine publică, respectiv Poliția Locală. Poziție din care acesta are un rol important și în actuala campanie electorală a lui Nicușor Dan.
Costinel Radu este cel despre care recent s-a relatat că a folosit autoturismul de serviciu în interes personal, în timpul weekend-ului, pentru a căra materiale de construcție pentru casa în construcție din localitatea Fierbinți, din județul Ialomița.
Folosirea bunurilor publice în interes personal este o practică obișnuită în PMB printre apropiații lui Nicușor Dan. Un caz similar este cel al fostului senator USR Ramona Nicoleta Dinu, cooptată de Nicușor Dan pe postul de consilier specializat pe guvernanță corporativă și insolvență. Sau cel al lui Tudor Măcicăşan, consultantul pe transport al primarului general al Capitalei, care a fost apărat de consilierii USR pentru că iubita sa, și ea consilier în PMB, a folosit mașina de serviciu pentru a participa la festivalul de muzică din județul Cluj, Electric Castle.
Revenind la Costinel Radu, el este cel care l-a propulsat pe Eduard Valentin Stroe pentru funcția de director general la Poliția Locală București. Poziție din care a dispus aplicarea controversatei amenzi de 35 de milioane de euro, din zona retrocedată IOR imediat după numirea în funcție.
Mai mult, Eduard Valentin Stroe la Poliția Locală București, a schimbat o mulțime de funcționari publici din instituție, și a încredințat posturile unor persoane care îi sunt apropiate și făceau parte din Corpul de Control în cadrul DGPLCMB.
Iar acestea sunt doar câteva dintre exemplele care arată că principiul meritocrație pe care Nicușor Dan promitea că-l va implementa pentru angajații PMB există, în să meritele nu sunt legate de interesele cetățenilor, ci de ”apropierea” de persoana sa sau partidele care l-au susținut în campania din 2020.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News