FOTO Cum arată documentul pe care îl vor primi pensionarii de la Ministerul Muncii și Casa de Pensii

Sursa foto: pexels

Ministerul Muncii a publicat scrisoarea oficială pe care o vor primi toți pensionarii, la cererea premierului Marcel Ciolacu, prin care seniorii vor fi informați că pensia lor în plată nu scade. Aceasta, după ce mii de oameni au primit decizii de recalculare cu sume mai mici decât ceea ce primesc acum.

„Nicio pensie nu scade. În rest, rămâne cum am stabilit – peste 3,8 milioane de pensii vor crește.

Postăm aici informarea oficială pe care pensionarii cărora li se menține același cuantum al pensiei o vor primi”, se arată într-o postare a Ministerului Muncii pe Facebook.

Anunțul vine în condițiile în care scandalul în privința greșelilor făcute la marea recalculare ia amploare. La casele de pensii, oamenii vin cu sutele ca să reclame că deciziile primite nu sunt corecte.

Cea mai gravă situație este în cazul celor mai vulnerabili dintre pensionari. Persoanele cu dizabilități, care au ieșit la pensie pe caz de boală, s-au trezit cu venituri chiar și cu 80% mai mici, pe urma „echității” noii legi. Așa că amenință că vor ieși în stradă.

De asemenea, oamenii care au lucrat în condiții grele și au ieșit mai repede la pensie, cum sunt cei din minerit, CFR, industria nucleară sau industia siderurgică, au pensii mai mici pe hârtie, la recalculare.

Ministrul Muncii susține că noua lege a pensiilor elimină inechitățile

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

„Plecăm de la ideea, pentru a da exemplu, că avem un cuantum de 1.000 de lei. Avem indice de corecție 1,41. Asta înseamnă că acel pensionar care a ieșit după 2011 are o creștere a pensiei cu 410 lei mai mare decât cel care a ieșit înainte de 2011. Pentru echitate în sistemul de pensii, noua formulă nu prevede indice de corecție, motiv pentru care acel beneficiu pentru care alți pensionari l-au avut și alții nu l-au avut, nu mai este în noua lege a pensiilor. Atunci, cei care au avut acel beneficiu rămân cu același cuantum în plată, astfel încât cei care nu l-au avut datorită recalculării să aibă o creștere a pensiei și să-i ajungă și pe ceilalți din urmă”, a spus Simona Bucura Oprescu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: