Bacăul riscă să piardă zeci de milioane de euro. Consilierii îl acuză pe primar de indiferenţă

Sursa foto: MA

Scandal în Consiliul Local Bacău, în jurul proiectelor de mobilitate urbană, începute tardiv, pentru care este inevitabilă pierderea masivă a fondurilor europene neatrase până în prezent.

Consilierii locali, dar și viceprimarul Cristian Ghingheș, l-au acuzat pe primar de indiferență și nepricepere în administrarea orașului.

Bacăul are în curs de implementare 9 proiecte de mobilitate urbană (piste de biciclete, stații smart, etc) în valoare de 40 de milioane de euro. Contractele de finanțare au fost semnate pe vremea fostei administrații, condusă de Cosmin Necula. După 2020, actuala conducere a Primăriei Bacău a tergiversat implementarea lor. Pentru o parte din ele, avizele finale s-au luat în 2021 și 2022. În acest an, tot Bacăul a devenit șantier, încercându-se, tardiv, consumarea sumelor eligibile de la UE.

Celor 9 proiecte li se adaugă și altele, finanțate tot cu bani europeni, care ar putea avea aceeași soartă. Este vorba de proiecte de modernizare și reabilitare a unei școli și a unei grădinițe dar și pentru dotarea și extinderea ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău.

În acest moment, potrivit centralizărilor, doar 93 de milioane lei au fost decontate de Primăria Bacău, din cele peste 276 de milioane de lei, prevăzute în contractele de finanțare .

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: