Cum explică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, faptul că nu și-a finalizat rezidențiatul

Sursa foto: Inquam Photos/ George Calin

Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, este de profesie medic de Anestezie-Terapie Intensivă, dar și-a suspendat rezidențiatul pentru a-și urma cariera politică. Întrebat marți, în emisiunea HotSpot, dacă acest lucru poate fi un dezavantaj în relația cu medicii, el a subliniat că a fost o alegere a sa să se concentreze pe zona administrativă și să renune la munca în spital, iar, în opinia sa, ministru nu trebuie să fie cel mai bun chirurg sau anestezist al țării.

„Traseul meu educațional nu cred că poate fi contestat pentru că am două universități în sistemul public, un doctorat în științe medicale și o specializare prin masterat pentru management sanitar”, a spus ministrul.

Potrivit CV-ului depus pe pagina Camera Deputaților, Rogobete a fost rezident la Spitalul clinic judeţean de urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara între 2019 și 2021. În emisiunea HotSpot, el a a explicat că a lucrat la o companie americană (n.r. GE HealthCare România – potrivit CV-ului), pe vremea când era student, iar astfel a căpătat în experiența în zona de management, lucru ce i-a facilitat trecerea mai departe în Ministerul Sănătății pentru proiecte cu finanțare externă.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: