Rata ocupării femeilor și bărbaților pe piața muncii, timpul alocat muncilor domestice neplătite și diferențele salariale din România în raport cu alte state europene au fost analizate recent de FES.
Potrivit celui mai recent infografic publicat de Monitorul Social, un proiect al Friedrich Ebert Stiftung, România are una dintre cele mai mici rate ale ocupării pe piața muncii din rândul statelor Uniunii Europene, atât în cazul femeilor (45,4%), cât și al bărbaților (62,7%).
Conform datelor Eurostat din 2022, în cazul femeilor rata ocupării este printre cele mai mici din Europa, iar diferența de gen printre cele mai ridicate (de aproximativ 17 procente)Acest lucru reflectă faptul că, la nivelul populației aflate la vârsta activă în muncă în România, mai puține femei decât bărbați lucrează oficial.
Cea mai mare rată a ocupării în rândul femeilor se află în Olanda (68,1%) alături de Estonia (67%), Suedia (65,9%) și Danemarca (65%). Conform datelor de la Eurostat, tendințe similare se păstrează și în rândul ocupării bărbaților, cele mai mari valori fiind înregistrate de țările din Europa de Vest și de Nord.
Rata ocupării calculată diferențiat pe genuri este relevantă în peisajul complet al distribuției egalității de gen de pe piața muncii. Participarea activă la viața de muncă este influențată de politicile de protecție socială și de egalitate de gen care asigură accesul egalitar al bărbaților și femeilor pe piața forței de muncă. Datele obținute din sondajele Institutului European pentru Egalitate de Gen – EIGE (2022) pe tema egalității de gen în munca neplătită explorează distribuția timpului petrecut zilnic cu activitățile neplătite din gospodărie. De ce este relevantă diviziunea de gen a muncii domestice atunci când vorbim despre accesul egalitar pe piața muncii? Timpul petrecut cu munca din gospodărie schimbă rata participării active pe piața muncii și alegerile viitoare de carieră. Modelul tradițional al diviziunii de gen în viața personală de familie atribuie femeilor un rol de îngrijitor principal al persoanelor dependente, cum sunt copii, persoanele vârstnice, sau persoanele cu dizabilități. Atunci când vine vorba despre câștigarea venitului principal și avansarea în carieră, bărbaților le este atribuit un rol pasiv în gospodărie. Acest lucru se poate observa în datele EIGE, unde femeile din România au cea mai rată a frecvenței timpului petrecut cu munca neplătită din gospodărie, adică îngrijire, gătit, curățenie, spălarea rufelor dar cu sarcini care țin de mentenanța casei și de planificarea activităților din gospodărie.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News