Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a declarat că demersurile sale de modificare a legislației UE pentru stoparea speculei pe piața energiei au obținut azi aprobarea Comisiei pentru Industrie, Energie și Cercetare (ITRE), urmând să fie supuse votului plenului, arată antena3.ro.
În calitate de coordonator al reprezentanților Grupului S&D din comisia ITRE, Dan Nica a pledat pentru amenzi usturătoare, care vor merge în cazul persoanelor juridice până la 15% din cifra de afaceri pe anul precedent, iar pentru persoanele fizice până la 5 milioane de euro.
„Rata alarmantă cu care prețurile energiei au crescut iarna trecută și legătura acestei creșteri cu potențialele manipulări ale pieței în vederea speculei obligă la investigații suplimentare asupra cauzelor, precum și la măsuri pentru a împiedica repetarea acelei situații. Prețurile ridicate ale energiei electrice nu se datorează structurii pieței de profil, ci comportamentelor speculative și problemelor de aprovizionare”, a declarat Dan Nica, în calitate de coordonator al reprezentanților Grupului S&D din comisia ITRE.
Europarlamentarul român a atras atenția asupra elementelor transfrontaliere prezente în cazurile de abuz de piață și a avertizat că actuala configurație de supraveghere nu este adecvată pentru nivelul dorit de integrare al pieței europene de energie.
Citește întreaga știre pe antena3.ro
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News