Capitalul social al Fotbal Club Rapid 1932 a fost majorat cu 25 de milioane de lei prin aport în numerar al acţionarului Dan Şucu în valoare de 15 milioane de lei şi prin conversia unei creanţe, se arată într-o decizie a acţionarilor, obţinută de Economica.net.
Majorarea de capital s-a făcut prin aport în numerar al lui Dan Viorel Şucu, în valoare de 15 milioane de lei şi prin conversia unei creanţe deţinute de Dan Şucu, în cuantum de 10 milioane de lei, se arată într-o decizie a acţionarilor, obţinută de Economica.net.
Fotbal Club Rapid 1923 a avut o cifră de afaceri netă de 21,7 milioane de lei în 2022, de peste trei ori mai mare decât în 2021. Clubul sportiv a raportat pierdere netă de 11,5 milioane lei în 2022 şi a avut un număr mediu de nouă salariaţi în 2022, cu şase oameni în plus faţă de 2021, conform bilanţurilor de la Ministerul de Finanţe, consultate de Economica.net.
Amintim că la 9 iunie 2023, acţionarii au decis majorarea capitalului social al societății Fotbal Club Rapid 1923 cu 24 de milioane de lei până la 50 de milioane de lei, după cum Economica.net a anunţat anul trecut.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News