Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a subliniat importanța servirii interesului public la nivel local, afirmând că mandatul său se concentrează pe binele cetățenilor și pe protejarea vieților și bunurilor acestora. Într-o postare recentă pe Facebook, Băluță a salutat deschiderea la dialog a primarului general Nicușor Dan, în contextul procedurilor de autorizare a lucrărilor de consolidare a planșeului peste râul Dâmbovița, din zona Pieței Unirii.
„Așa cum am afirmat întotdeauna, rolul nostru, la nivelul primăriilor, este acela de a ne asigura că interesul public este servit.
Prioritatea mandatului nostru la nivel local trebuie să fie întotdeauna binele public și mai ales, punerea în siguranță a vieților și a bunurilor cetățenilor, ale căror interese trebuie să le reprezentăm cu bună credință.Salut deschiderea către dialog anunțată de către domnul primar general Nicușor Dan, care vine în întâmpinarea mesajelor publice pe care le-am transmis în toată această perioadă, legată de procedura de autorizare a lucrărilor atât de necesare pentru punerea în siguranță a planșeului peste râul Dâmbovița, din zona Pieței Unirii.
Vom continua implementarea acestor etape în conformitate cu modalitatea aleasă de primarul general pentru finalizarea acestui proces, astfel încât împreună să reușim să oferim cea mai bună soluție, din perspectiva legală, pentru lucrările de consolidare din centrul Capitalei”, a scris Daniel Băluță pe pagina sa de Facebook.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News