Daniel Buda: Bombardarea portului Reni impune intervenția CE pentru sprijinirea fermierilor români

Daniel Buda
Daniel Buda

Europarlamentarul Daniel Buda a precizat faptul că Rusia a lansat recent un atac îngrijorător asupra porturilor ucrainene Reni și Ismail, aflate pe malul Dunării.

”Pentru România, un atac la adresa porturilor Reni și Ismail poate deschide calea către o escaladare a tensiunilor în regiune și poate pune în pericol stabilitatea și securitatea sa națională.

Alături de colegul meu, domnul Dan Motreanu, am adresat o scrisoare președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care am semnalat că acțiunile Rusiei și situația geopolitică actuală sunt resimțite profund în multiple aspecte ale industriei agricole din România.

Solicităm în contextul actual, ca România să beneficieze de sprijinul necesar pentru o gestionare eficientă a noilor provocări, prin identificarea și punerea la dispoziție în regim de urgență a unor fonduri europene suplimentare.

Lipsa sprijinului corespunzător față de fermierii noștri, riscă să transforme cetățenii români din cei mai proeuropeni, în urmă cu doar câțiva ani, în cei mai eurosceptici în viitorul apropiat.” a declarat Daniel Buda, conform media.pnl.ro.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: