Daniel Buda: Nu există niciun impediment legal ca alegerile să fie comasate; decizia este una politică

Sursa foto: Daniel Buda

Din punct de vedere legal, nu există niciun impediment ca alegerile europene să fie comasate cu alegerile locale, afirmă eurodeputatul Daniel Buda (PNL), considerând că decizia este una „eminamente politică” şi că ea trebuie luată cât mai repede.

„Partidele politice (…) trebuie să ia această decizie undeva în două săptămâni, pentru că, dacă nu, atunci o să avem nişte dificultăţi majore, de a armoniza totuşi aspectele legislative, în sensul că sunt nişte etape cu care se anunţă alegerile, şi europarlamentare, şi cele locale, ş.a.m.d. De aceea este foarte important ca această decizie să fie luată de îndată, până la urmă să ştie şi partidele ce au de făcut”, a declarat luni seară europarlamentarul la o întâlnire cu jurnalişti români în Parlamentul European la Strasbourg.

Daniel Buda a subliniat că nu există riscul ca alegătorii să fie puşi în dificultate din cauza numărului mai mare de buletine de vot în urma comasării, oferind ca argument faptul că, în prezent, există şapte state din UE în care odată cu alegerile europarlamentare au loc şi alte tipuri de alegeri.

„Din punct de vedere al oportunităţii, sigur că totdeauna spunem noi că democraţia costă. Costă democraţia, dar dacă poţi să nu ai aceleaşi cheltuieli sau există cheltuieli pe care le poţi evita, de ce să nu faci această chestiune?”, a adăugat el.

Citește mai mult AICI.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: