Skip to content
Politică Video

Daniel Florea, despre România cu Dan Bucura EXCLUSIV (VIDEO)

Candidatul PSD la Primăria Sectorului 5, Daniel Florea, a fost invitatul interviurilor PSnews.ro.

În cadrul interviului acordat PSnews.ro, Daniel Florea a vorbit despre perioada în care a fost judecător la Constanța, comentând din această postură situația delicată de la Primăria Sectorului 5.

În ceea ce privesc sondajele, Florea a declarat că „atât PSD cât și candidatul PSD la Primărie sunt pe primul loc la o diferență confortabilă”: „vom câștiga alegerile!” În acest context, Daniel Florea a comentat zvonurile legate de o posibilă candidatură a lui Marian Vanghelie, fiind de părere că acesta „nu ar face rău candidatului PSD-ului”.

Totodată, Daniel Florea a transmis o serie de mesaje atât pentru electoratul din sector, cât şi pentru contracandidatul lui la aceeaşi funcţie edilitară, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi.

Concret, Daniel Florea a atras atenţia că există numeroşi nehotărâţi în rândurile electoratului din Sectorul 5, care, până acum, nu s-au regăsit în programele candidaţilor şi ale partidelor.

De cealaltă parte, Florea s-a referit la incidentul de acum câteva săptămâni, când Raeţchi a fost huiduit de diverşi cetăţeni ai Sectorului 5, în timp ce mergea pe o stradă a zonei. Astfel, susţine social-democratul, candidatul PNL nu ar fi trebuit să rămână fără replică în faţa celor care l-au apostrofat, ci ar fi trebuit să stea de vorbă cu ei.

Nu în ultimul rând, candidatul PSD pentru Primăria Sectorului 5 a vorbit despre familia sa, dar și despre hopurile din campanie.

Dan Bucura: Bună ziua, domnule Daniel Florea. Bine ați venit în studioul nostru la PSnews.

Daniel Florea: Bună ziua. Vă mulțumesc frumos pentru invitație.

Dan Bucura: Anunțat oficial candidat pentru Primăria Sectorului 5 din partea PSD-ului. Am să încep cu istoricul dvs. Sunteți și parlamentar de Călărași, ați reprezentat acest județ o bună bucată de vreme în Parlamentul României, motiv pentru care vă întreb direct: ce credeți că vă recomandă și ce vă face să veniți astăzi să încercați să câștigați încrederea locuitorilor din Sectorul 5, tocmai, iată, din Călărași, să zicem?

Daniel Florea: Eu am venit în Călărași în perioada școlii generale și a liceului. După ce am terminat liceul am venit la facultate în București. Din 1991 și până în present, în afară de cei șase ani și ceva în care am fost judecător la Constanța, am locuit în București. Aici, am făcut școala, aici am lucrat, aici mi-am cunoscut soția, aici mi s-au născut copiii, aici locuiesc în mod neîntrerupt în acest moment, din 2003. Iar în ceea ce privește PSD Sector 5, sunt președinte executiv al organizației PSD Sector 5 din ianuarie 2015. Mai mult decât atât, pe la jumătatea anilor 90, tatăl meu a și lucrat aici, chiar în Sectorul 5, soția mea a născut în Sectorul 5, e crescută acolo, a făcut școala acolo, avem foarte multe rude și prieteni – niște fini – vreo trei perechi de fini în Sectorul 5, deci nu sunt chiar un necunoscut.

Dan Bucura: Deci aveți legătură cu Sectorul 5. Ați menționat un pic mai devreme și episodul de la Constanța – ați fost judecător. E o situație destul de anormală pentru cei de acolo, cel puțin vizual. Ceea ce s-a întâmplat sau spun, cel puțin, procurorii DNA că s-a întâmplat la Primăria Sectorului 5 – vorbim de acte de corupție, de lucruri ilegale, de chestiuni care, iată, poate au prejudiciat serios bugetul. Ca experiență pe care ați avut-o ca judecător credeți că veți fi în stare să puneți ordine, dacă lucrurile așa stau, în acea instituție?

Daniel Florea: Sunt convins că da și sunt convins că în Primăria nu acesta este cuvântul de ordine pentru că totuși faptul că greșesc unul sau altul nu înseamnă că întreaga instituție este vinovată. Și eu cred că instituția trebuie să funcționeze normal, indiferent dacă o conduce o persoană sau alta sau indiferent dacă o parte dintre ei au greșit sau sunt acuzați că au greșit. Eu cred că este mai important ca administrația locală să funcționeze la parametri foarte buni. Cred că experiența aceasta de judecător mă va ajuta foarte mult pentru că e vorba, în primul rând, despre modul de a asculta toate părțile. Știți, de multe ori cred că în administrație a lipsit acest dialog cu cetățeanul și cred că această știință de a-i asculta pe toți cred că mă va ajuta.

Dan Bucura: Eu n-aș trece, totuși, atât de ușor peste, să-i spunem, epopeea Marian Vanghelie. Este un politician care o bună bucată de vreme chiar dacă au existat și sincope, a avut pe el ștampila PSD, același partid care astăzi vă trimite în lupta electorală. Votanții PSD din Sectorul 5, poate, sigur, și acesta este un subiect – să ne explicați un pic cum stați din punct de vedere al sondajelor – dar, repet, votanții PSD poate au devenit puțin sceptici după episodul sau epopeea cum i-am spus, Marian Vanghelie. Cum credeți că se poate gestiona lucrul acesta din punctul dvs. de vedere?

Daniel Florea: Eu cred că PSD e un partid care a făcut foarte multe lucruri bune pentru țara asta, lucruri care se văd acum, cred eu, din ce în ce mai tare după ce Guvernul PSD nu mai e la putere, a venit acest Guvern de tehnocrați și se vede foarte tare diferența de abordare, mai ales în privința rezolvării problemelor de natură socială. Și eu cred că domnul Vanghelie a făcut și lucruri bune. Sunt de acord că e acuzat de multe lucruri dar el a reprezentat la un moment dat stânga și eu nu voi critica activitatea dumnealui (sunt alții care o vor face). Eu vreau să rămână lucrurile concrete, corecte, bune, pe care PSD-ul le face și care a determinat ca în acest moment PSD-ul să fie pe primul loc în toate sondajele la nivel national.

Dan Bucura: Să înțeleg că și la nivel national, dar și ceea ce aveți dvs. ca măsurători în Sectorul 5, PSD-ul stă în continuare bine.

Daniel Florea: Stă foarte bine, sunt convins că vom câștiga alegerile, suntem pe primul loc la o diferență confortabilă, atât PSD cât și candidatul PSD la Primărie. Deci, pe vot politic stăm foarte bine. Într-adevăr, eu mai am de lucrat pentru a ajunge la nivelul la care este partidul în sondaje, însă sunt tot pe primul loc, și la o diferență confortabilă. Depinde numai de echipa din care fac parte pentru că noi trebuie să conservăm această diferență și chiar s-o mărim.

Dan Bucura: Există zvonuri potrivit cărora Marian Vanghelie va candida. Unii spun că la Sectorul 5, alții spun că poate la Primăria Capitalei, poate e și scenariul în care va rămâne în umbră. Să mergem pe varianta în care va merge la Sectorul 5. Credeți că acest lucru vă va afecta șansele de a câștiga această Primărie?

Daniel Florea: Am două lucruri principale pe care vreau să le spun. Marian Vanghelie este un om de stânga și toată viața a fost un om de stânga. Nu cred că el ar diminua șansele candidatului PSD-ului, șansele candidatului de stânga de a câștiga Primăria pentru că totuși el e un om care s-a identificat de-a lungul întregii sale cariere de stânga. Deci eu nu cred că va face ceva împotriva … în condițiile în care în acest moment, sigur, candidatul de stânga este reprezentantul PSD-ului, adică eu. Nu cred că va face asta. În primul rând. În al doilea rând, din punct de vedere uman, cred că el are o perioadă în care trebuie să ia foarte serios latura asta personală. Eu nici nu vreau să mă gândesc prin ce trece sau ce e în sufletul lui ca om în acest moment și aș vrea să nu fie numai tentat de, știu eu, orgoliu sau… Cred că ar trebui să se gândească bine. Trebuie să își rezolve problemele și abia după aceea dacă le va rezolva cu bine se poate să revină în politică pentru că este încă un politician tânăr. Sunt totuși foarte multe programe sociale, sunt lucruri bune care s-au întâmplat din punct de vedere social și cred că numai reprezentatul PSD-ului cu PSD-ul în spate le poate continua și le poate îmbunătăți. Eu cred în acest moment că Marian Vanghelie nu ar face rău candidatului PSD-ului, având în vedere că, într-adevăr, cele mai multe voturi le vor veni de pe partea stângă. Cu toate acestea, din sondajele pe care le avem, nu va fi determinantă candidatura lui și eu, în calitate de reprezentant al PSD-ului, cu siguranță voi câștiga alegeri, chiar dacă el îmi va lua din voturi.

Dan Bucura: Adică vă încurcă dar nu vă scoate definitiv din ecuație.

Daniel Florea: Nu va determina pierderea alegerilor de către candidatul PSD. Într-adevăr ne va lua voturi, dar depinde numai de mine și de echipa PSD ca aceste voturi să fie în număr cât mai mic. Nici în acest moment nu este determinant pentru câștigarea alegerilor și chiar dacă el va candida nu e nici favorit și nici nu va determina pierderea alegerilor de către candidatul PSD.

Dan Bucura: Tot legat de electorat: care este mesajul dumneavoastră personal pe care îl emiteţi astăzi – fie prin intermediul PSnews, fie prin intermediul mesajelor viitoare – către electoratul din Sectorul 5?

Daniel Florea: În acest moment, cred că electoratul din Sectorul 5 este puţin… are o doză foarte mare de nehotărâţi. Au existat nişte oameni care au votat, de-a lungul timpului, fie PNL, fie PSD, dar procentajul foarte mare de nehotărâţi este – cred eu –, în acest moment, semnificativ pentru Sectorul 5 – mai mare decât în toate celelalte sectoare din Bucureşti. Ce pot eu să spun este că voi încerca să mă adresez acestor oameni care nu s-au regăsit până acum în programele pe care le-au prezentat candidaţii şi partidele şi voi încerca să-i conving că există şi oameni care încearcă să facă bine din tot sufletul tuturor categoriilor sociale din sector. În momentul în care vom câştiga alegerile, să ştiţi că nu vom veni să facem revoluţie sau răzbunări. Noi vom face tot ce depinde de noi, pentru ca lucrurile să se petreacă lin şi să putem să continuăm o activitate, astfel încât să nu există persoane care să se simtă ameninţate sau cariera lor să se simtă ameninţată de faptul că se schimbă primarul sau – ştiu eu – majoritatea în Consiliul Local sau în Consiliul General. Avem lucruri bune de făcut, sunt multe lucruri bune care s-au făcut, s-au făcut lucruri bune pentru profesori, s-au făcut lucruri bune pentru medici, s-au făcut multe lucruri bune în ceea ce priveşte asistenţa socială. Toate aceste lucruri le vom continua. De asemeni, cred că există foarte multe chestiuni care ţin de redarea mândriei cetăţeanului de Sector 5. Cred că pe nedrept a fost – ştiu eu – marginalizat şi eu cred că în Sectorul 5 există foarte mulţi oameni de foarte bună calitate, pe care voi încerca împreună cu colegii mei să-i convingem să vină alături de noi, pentru a derula, pentru a pune în practică ideile pe care cu toţii le avem. Sunt lucruri pe care toţi le spun, dar pe care noi ştim şi cum trebuie să le facem. Este absolut necesar să facem curăţenie: este un sector unde, din păcate, sunt câmpuri întregi pline de gunoaie şi lucrul ăsta trebuie neapărat rezolvat cât mai repede. Este un sector unde nu există canalizare, în mare parte din… Este un sector unde multe blocuri au subsolurile inundate. Este un sector care, practic, din păcate, n-a reuşit să facă anveloparea blocurilor şi există şi bani, şi programe, şi modalităţi concrete de rezolvare a acestei situaţii rapid. Există probleme de trafic, există mari probleme cu parcările. Toate aceste lucruri sunt chestiuni pe care cu toţii le ştim. Ce îmi place mie cel mai mult în acest moment al precampaniei este că sunt foarte mulţi oameni care au venit alături de noi, care ne-au dat idei. În momentul în care vom ieşi pe stradă, vom prezenta proiectele concrete. Deci avem această problemă, uitaţi cum vrem să rezolvăm, uitaţi în cât timp, uitaţi cât costă… Deci vom ieşi cu nişte chestiuni concrete; nu vom veni să facem campanie de la televizor. Vom face campanie, vom merge foarte mult pe străzi, vom arăta oamenilor cum vedem noi lucrurile şi avem nişte chestiuni foarte clare – v-am spus: cum arată, cum va arăta, când şi cât va costa. Şi eu cred că, în acest moment, de-asta au nevoie oamenii: sunt prea multe vorbe goale, oamenii s-au săturat de lucrul ăsta, noi vom veni cu chestiuni concrete.

Dan Bucura: Mă pregătisem să vă adresez şi eu o întrebare legată de proiectele la primărie, dar iată că aţi anticipat şi aţi răspuns parţial la ea, aşa că n-o să mai insist decât pe un singur aspect: să facem un joc de imaginaţie – să presupunem că mâine aţi ajunge primar la Sectorul 5. Care ar fi, totuşi, prima prioritate, cel mai important lucru pe care îl consideraţi în acest sector şi de care v-aţi apuca de astăzi, dacă aţi fi primar?

Daniel Florea: Două lucruri sunt extrem de importante şi de ele mă voi apuca din prima zi: de curăţenie şi de siguranţa cetăţeanului. Sunt, totuşi, nişte chestiuni care trebuiesc rezolvate repede şi care vor readuce exact ce spuneam eu: mândria de a fi cetăţean al Sectorului 5. Pentru că să ştiţi că nu există atât de mulţi oameni certaţi cu legea în Sectorul 5, pe cât se spune. Şi pe asta vreau să mergem: vreau să arătăm tuturor oamenilor că a fost blamat pe nedrept sectorul. Eu am întâlnit nişte oameni extraordinari: m-am plimbat singur pe străzi. Au fost zone din care am plecat relativ repede, au fost zone în care am mers mai mult. Să ştiţi că am stat mult prin zonele astea despre care se spunea că sunt rău-famate, că sunt cu probleme… Nu m-a atacat nimeni! N-am păţit nimic, dar toţi oamenii mi-au spus că ar trebui să aibă mai multă grijă Poliţia Locală de ce se întâmplă, că ar trebui mai multă lumină, că ar trebui mai mare atenţie la ceea ce se întâmplă, mai ales la poarta şcolilor, că sunt probleme în parcuri… Eh: la lucrurile astea, trebuie să dăm atenţie din prima zi.

Dan Bucura: Interesant episodul de care vorbiţi, cu plimbarea prin cartierele sectorului, pentru că îmi amintesc că un actual contracandidat al dumneavoastră, domnul Raeţchi, a făcut şi dânsul o plimbare prin anumite sectoare şi iată că a ajuns subiect de ştire naţională. Înţeleg că a fost huiduit, a fost – mă rog – luat un pic mai tare – să spunem aşa – de către cetăţenii din sector, de către unii oameni. Cum comentaţi dumneavoastră acest episod şi prin prisma a ceea ce aţi văzut?

Daniel Florea: Ovidiu Raeţchi este un parlamentar bun şi e un om decent şi un om onest. Şi eu cred că vom avea o campanie frumoasă, bazată pe idei şi pe proiecte, şi îl invit şi pe el, şi pe contracandidaţii mei în acest moment să facem o campanie pozitivă, în care să spunem oamenilor ce avem de făcut.

Dan Bucura: E interesant. Vă întrerup ideea, pentru că şi dânsul a fost prezent la noi, în studioul PSnews, şi a avut acelaşi tip de discurs legat de dumneavoastră: un discurs foarte frumos, să-i spun aşa.

Daniel Florea: Îi mulţumesc. Eu am interacţionat cu el în Parlament şi avem o relaţie normală, bazată pe respect reciproc. Şi lucrul ăsta vreau să continue şi după ce noi nu vom mai fi contracandidaţi. Pentru că toate ideile bune sunt binevenite în ceea ce priveşte administraţia locală. Eu sunt convins că vom câştiga alegerile (şi PSD-ul, şi eu), dar sunt convins că şi ei au idei bune, că nimeni nu vine să candideze într-o funcţie cu intenţia de a face rău – cel puţin asta este părerea mea. Şi atunci voiam să lansez acest îndemn către toţi contracandidaţii: să facem o campanie pozitivă, în care să spunem oamenilor ce avem noi de gând să facem. Pentru că, probabil, oamenii (eu sunt convins de lucrul ăsta, dar probabil că şi ei), oamenii s-au săturat de scandaluri şi vor să audă ce va face omul ăla pe care îl vor alege pentru ei. Şi asta este prima componentă. A doua componentă este… Eu cred că el (Ovidiu Raeţchi – n.r.), în acel moment, ar fi putut să reacţioneze şi altfel. Eu cred că nu aş fi ignorat oamenii, adică m-aş fi dus să vorbesc cu ei. Eu cred că asta aş fi făcut: „Spune-mi şi mie: care e problema? De ce se întâmplă asta? Ce ai cu mine? Cu ce am greşit?”

Dan Bucura: Probabil s-a speriat, nu?

Daniel Florea: Nu ştiu – asta ar trebui să-l întrebăm pe el. Dar eu cred că m-aş fi dus să vorbesc cu oamenii. Şi, în al treilea rând, au fost acolo… Noi am fost acuzaţi că erau nişte membri PSD care au făcut lucrul ăsta. Eu am discutat cu ei, cu cei câţiva care apăreau acolo. Am discutat cu ei şi mi-au spus că ei locuiesc în cartier, au văzut faza, au venit şi au filmat şi că n-au fost implicaţi deloc în organizarea acestei… Deci a fost o chestiune absolut spontană. Cu toate astea, le-am spus că, în timpul campaniei mele, ei nu vor face parte din staff-ul care mă va însoţi pe străzi. Pentru că eu nu vreau una să spunem şi alta să pară că se întâmplă. Eu vreau să arătăm oamenilor că vrem să venim să discutăm cu ei şi să le rezolvăm problemele, fără scandal, pentru că lucrurile bune nu se fac niciodată cu scandal. Pot ieşi idei bune din confruntări de idei, dar din scandal niciodată n-are cum să iasă ceva bun.

Dan Bucura: Am făcut un pic mai devreme un joc de imaginaţie cu dumneavoastră ajuns primar. Haideţi să-l ducem un pic mai departe şi să presupunem că şi candidatul PSD-ului la Primăria Capitalei câştigă alegerile. În contextul ăsta, intenţionaţi să deschideţi o discuţie legată de realocarea bugetului de la Primăria Capitalei către sector, având în vedere că, la Sectorul 5, a existat o oareşice problemă legată de banii pe care acest sector i-a primit de-a lungul timpului, când s-a făcut împărţeala – să spunem aşa.

Daniel Florea: Cu siguranţă, da. Am discutat lucrurile acestea. Vă rog să-mi permiteţi să nu răspund complet la această întrebare, pentru că este parte din programul nostru pe care îl vom prezenta bucureştenilor şi care va ieşi în zilele următoare. Dar cu siguranţă da şi avem nişte răspunsuri foarte concrete la lucrul ăsta şi sunt convins că lucrurile vor fi mult mai bune decât până acum.

Dan Bucura: Tot concret, pentru bucureştenii Sectorului 5: cum le puteţi, totuşi, rezolva această mai mult sau mai puţin închipuită problemă a infracţionalităţii şi a securităţii în acest sector?

Daniel Florea: Contrar tuturor celor ce se spun, în statisticile oficiale ale Poliţiei, dintre toate sectoarele, în Sectorul 5 este cel mai mic grad de infracţionalitate.

Dan Bucura: Interesant.

Daniel Florea: Da. Şi cred că lucrul ăsta trebuie spus. Într-adevăr: faptul că există această percepţie se datorează faptului că nu a fost combătută cu argumente. Sunt convins că argumentele există (v-am dat unul acum) şi cred că, în momentul în care vom… Cum să vă spun?… Să dăm la o parte voalul ăsta negru de pe Sectorul 5, se va vedea că, de fapt, Sectorul 5 este format din oameni de foarte, foarte bună calitate, aşa cum sunt eu convins că se întâmplă. Şi eu cred că nimeni nu vrea să aibă – ştiu eu – această anatemă pusă în mod greşit: eşti locuitor al Sectorului 5? Aoleo, stai în 5! Ce probleme sunt acolo! Sunt convins că problemele sunt mult mai mici şi sunt convins că împreună le putem rezolva.

Dan Bucura: Domnule Florea, aţi atins, la începutul interviului nostru, un subiect cu care aş vrea să terminăm: este aspectul acesta al familiei. Aţi vorbit de tatăl dumneavoastră, de legăturile pe care le au membrii familiei cu sectorul pe care acuma vreţi să-l câştigaţi de partea dumneavoastră (electoral vorbind). Cum arată familia Florea şi ce părere are familia Florea despre acest proiect în care tocmai v-aţi angrenat: de a deveni primarul Sectorului 5?

Daniel Florea: Familia Florea arată foarte frumos şi foarte vesel. Sunt căsătorit de 11 ani, avem doi copii gemeni (un băieţel şi o fetiţă), împlinesc 6 ani în august, se numesc Iulia şi Tudor.

Dan Bucura: Să vă trăiască!

Daniel Florea: Mulţumesc frumos – la fel. Şi sunt doi copii minunaţi. Ne vedem împreună, ne întâlnim, petrecem cât putem de mult timp împreună… Soţia mea e o persoană foarte veselă şi – cum să vă spun? – aparenţa asta a mea, de om care… aşa… este că acasă sunt cu totul altfel de om. Am marele noroc că atât părinţii mei, cât şi părinţii soţiei mele sunt foarte apropiaţi de noi. Noi suntem o mare familie, aşa, ne întâlnim cu drag mereu, suntem tot timpul împreună… Am o familie foarte frumoasă şi să dea Dumnezeu să fie cu toţii sănătoşi cât mai mult timp. În ceea ce priveşte intrarea în această cursă pentru primărie, am discutat cu ei (cum am făcut-o şi atunci când am luat decizia de a candida pentru Parlament, în 2012), am discutat cu ei, mi-au spus că sunt alături de mine, indiferent ce decizie iau şi, într-adevăr, îi simt alături de mine, pentru că sunt şi momente mai grele – nu există numai lucruri frumoase într-o campanie. Există foarte multă oboseală, există o tensiune psihică, dar ei sunt aproape de mine şi vom trece cu bine peste asta – nu-mi fac niciun fel de griji.

Dan Bucura: Vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi la PSnews. Vă mai aşteptăm cu drag când veţi mai avea lucruri interesante să ne spuneţi. Şi, până la urmă, vă dorim succes în ceea ce urmează să întreprindeţi.

Daniel Florea: Mulţumesc frumos de tot.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *