Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, a declarat că a votat duminică, „cu gândul că în Guvernul României şi în Parlamentul României avem nevoie de oameni care să ştie, să poată şi să dorească cu adevărat să păstreze parcursul european al României”.
„Aş vrea prin a transmite „La mulţi ani, România! La mulţi ani, tuturor românilor de pretutindeni! (…) Am votat astăzi pentru a aduce în Parlamentul României acei oameni care au dovedit prin fapte că sunt cu sufletul pentru Sibiu şi pentru sibieni şi pentru România. Şi am votat cu gândul că în Guvernul României şi în Parlamentul României avem nevoie de oameni care să ştie, să poată şi să dorească cu adevărat să păstreze parcursul european al României, un parcurs care a adus românilor, stabilitate, a adus românilor, dezvoltare economică”, a spus preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Aceasta a mai spus că îşi doreşte ca „în această zi de sărbătoare pentru România, acea unitate în spirit, în simţiri şi în cuget, care i-a animat pe români atunci când s-a făcut România mare, să-i anime şi acum şi să-i ajute să vadă şi acum calea cea dreaptă pentru România”.
Pentru mai multe informații citește AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News