Bulgaria renunță la interdicția privind importurile de grâu din Ucraina

Bulgaria a renunţat la solicitarea privind interzicerea importurilor de grâu din Ucraina, a anunţat joi ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei, Kiril Vatev, transmit Novinite şi BTA.

Pe de altă parte, Bulgaria a informat Comisia Europeană că insistă să se aplice până la finalul anului interdicţia asupra importurilor de seminţe de floarea-soarelui, ulei de gătit nerafinat şi lapte praf din Ucraina.

Vatev a explicat că obiectivul este de a căuta un echilibru în lanţul agroalimentar şi de a favoriza produsele din Bulgaria în defavoarea celor importate.

Alte state membre UE, care au negociat de mai mult timp cu Comisia Europeană, şi-au asigurat sume importante pentru proiecte de infrastructură, a adăugat Vatev, dând ca exemplu Polonia, care a primit un miliard de euro. „Noi suntem la zero, deoarece ne-am alăturat târziu discuţiilor, dar şi infrastructura noastră are nevoie de sprijin şi vom participa la negocieri”, a declarat ministrul bulgar al Agriculturii.

Tot joi, Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar, Viktor Orban, a anunţat că Ungaria vrea ca interdicţia UE privind vânzările interne de cereale ucrainene să fie extinsă în cele cinci state membre ale UE care se învecinează cu Ucraina, după ce măsura actuală se încheie la 15 septembrie.

„Ungaria va cere UE să prelungească interdicţia începând cu 16 septembrie”, a declarat Gergely Gulyas, adăugând că Budapesta este pregătită să reimpună o interdicţie naţională de import dacă UE nu extinde măsura.

În luna mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie urmează să expire pe 15 septembrie.

Polonia a declarat că nu va ridica interdicţia, chiar dacă UE nu este de acord cu prelungirea acesteia.

Înainte de măsura UE, ţările din Europa Centrală au impus interdicţii unilaterale la începutul acestui an asupra importurilor de cereale ucrainene pentru a-şi proteja producătorii interni, după o creştere a exporturilor de cereale ucrainene în cele cinci state în 2022 şi la începutul anului 2023.

Actualul acord al UE pentru protejarea fermierilor din cele cinci state urmează să expire luna viitoare, iar ţările din Europa Centrală doresc ca acesta să fie prelungit cel puţin până la sfârşitul anului.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL