Datoria statului a crescut în luna septembrie cu 29,8 miliarde de lei, la 916,76 miliarde de lei, reprezentând 54,4% din PIB. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor analizate de Profit.ro, aceasta este prima lună în care datoria statului a depășit pragul de 900 miliarde de lei. Nivelul datoriei a fost influențat puternic în septembrie de împrumutul record luat de către Ministerul Finanțelor de pe piața externă, de 5 miliarde de euro.
Un impact pozitiv pe soldul datoriei publice am putea vedea, însă, în octombrie, când Finanțele au făcut o plată majoră la datoria externă a statului, de 2,5 miliarde euro.
Pentru finalul anului, estimarea actuală este pentru o datorie de 923,2 miliarde lei, reprezentând 52,2% din PIB.
Pentru comparație, datoria statului era de 372,9 miliarde de lei în 2019, reprezentând 35,1% din PIB.
Creșterea rapidă a datoriei statului în ultimii ani a fost determinată de deficitele bugetare foarte ridicate. De exemplu, pentru acest an, estimarea de deficit bugetar din planul fiscal pe șapte ani avizat de Comisia Europeană este de 7,9% din PIB, dar execuția s-ar putea situa peste acest nivel. Un deficit bugetar mai ridicat crește nevoia de împrumuturi și datoria statului.
Estimări din planul fiscal pe șapte ani pentru ajustarea deficitului
O depășire a țintei asumate de deficit bugetar de 7,9% din PIB ar duce la împrumuturi mai mari și datorie peste aceste niveluri.
Estimarea gradului de îndatorare raportat la PIB
- 2024 – 52,2% din PIB
- 2025 – 55,7%
- 2026 – 58,5%
- 2027 – 60,6%
- 2028 – 62%
- 2029 – 62,6%
- 2030 – 62,4%
- 2031 – 61,4%
Valoarea absolută a datoriei publice – miliarde lei
- 2024 – 923,2 miliarde lei
- 2025 – 1.061,3 miliarde lei
- 2026 – 1.197,9 miliarde lei
- 2027 – 1.332,8 miliarde lei
- 2028 – 1.457,8 miliarde lei
- 2029 – 1.571,9 miliarde lei
- 2030 – 1.670,1 miliarde lei
- 2031 – 1.749,1 miliarde lei
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News