De ce e ilegală decizia Curții de Apel Ploiești privind alegerile. Înalta Curte: Judecătorul a comis abuz de putere

Sursa foto: Pixabay

Instanțele judecătorești nu au competența de a verifica legalitatea deciziilor sau hotărârilor pronunțate de Curtea Constituțională, arată Înalta Curte de Casație și Justiție în motivarea deciziei prin care a desființat hotărârea Curții de Apel Ploiești care suspendase Hotărârea privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024. În acst context, acea decizie a fost ilegală, a subliniat instanța supremă.

„Înalta Curte a constatat că nu există nicio dispoziţie legală care să instituie competenţa generală a instanţelor judecătoreşti în verificarea legalităţii deciziilor sau hotărârilor pronunţate de Curtea Constituţională ca autoritate de jurisdicţie constituţională, sentinţa instanţei de fond fiind nelegală.

Înalta Curte va înlătura ca lipsite de fundament legal considerentele sentinţei privind caracterul de act administrativ al hotărârii, raportat la definiția prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004, neaflându-ne în prezenta unui act emis de una dintre Autoritățile publice (prevăzute la Titlul III din Constituție) în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, ci a unei act jurisdicţional al Curţii Constituționale, subsumat rolului său stabilit de art. 142 din Constituție, de garant al principiului supremației Constituției, prevăzut la art.1 alin. (5), cu privire la parcursul scrutinului prezidențial, precum și de garant al valorilor constituționale prevăzute la art.1 alin. (3) și art.2 alin. (1) din Constituție. În raport de aceste considerente, Înalta Curte reţine că distincția realizată de judecătorul fondului între regimul deciziilor şi hotărârilor emise de Curtea Constituțională, pornind de la o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, nu a avut în vedere şi natura atribuţiilor efective exercitate de Curtea Constituţională prin hotărârea pronunţată.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: